Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM a semnat un Acord de colaborare cu Centrul de Bulgaristică și Studii Balcanice al Universității Naționale din Harkov, Ucraina

2017-04-19
 

Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei și Centrul de Bulgaristică și Studii Balcanice „Marin Drinov” al Universității Naționale din Harkov „V.N. Karazin”, Ucraina, au semnat, la 19 aprilie 2017, un Acord de colaborare. 

Documentul a fost semnat de către directorul Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM, dr.hab. Victor Ghilaș și acad. Mihail Stancev, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, directorul Centrului de Bulgaristică și Studii Balcanice „Marin Drinov” al Universității Naționale din Harkov „V.N. Karazin”, membru (din străinătate) al Academiei de Științe din Bulgaria.
 
Acordul a fost încheiat, luând în considerare specificul activităţii celor două entități de cercetare, intenția acestora de a stabili şi dezvolta relaţii de cooperare de lungă durată, în vederea atingerii unor obiective ce reprezintă interese științifice comune privind cercetările istorice și etnologice ale etnicilor bulgari din Ucraina și Republica Moldova, promovarea culturii bulgarilor din Republica Moldova și Ucraina, prin publicații științifice, conferințe științifice, schimb de experiență, de cercetători între Centrul Universității ucrainene și Institutul Patrimoniul Cultural, în cadrul căruia există o grupă de cercetare.
 
Ca obiective de bază, documentul prevede elaborarea și desfășurarea proiectelor științifice de cercetare comune, legate de investigațiile istorice și etnologice din Ucraina și Republica Moldova; planificarea și desfășurarea expedițiilor de teren comune de pe teritoriul Ucrainei și Republicii Moldova finanțate prin participarea în concursuri de cercetare din cadrul celor două țări; asigurarea unui schimb permanent a literaturii științifice, a anuarului Centrului de Bulgaristica și Studii Balcanice „Marin Drinov” al Universității din Harkov „Дриновскисборник” și, respectiv, ,,Revistei de Etnologie și Culturologie” și ,,Arta”, editată de Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM; asigurarea posibilității pentru participare și/sau organizarea forumurilor comune științifice, dar și susținerea reciprocă și ajutor în publicarea edițiilor științifice comune cu cele mai valoroase cercetări științifice care reprezintă interese pentru savanții din ambele țări; susținerea schimbului reciproc dintre tinerii cercetători din Ucraina și Republica Moldova cu scopul ridicării nivelului calificării lor prin doctorantură, stagiere și deplasări științifice; includerea, după posibilități, a savanților dintre două părți în realizarea proiectelor de cercetare comună, actuale pentru ambele instituții; asigurarea accesului în biblioteci și arhive pentru colaboratorii ambelor instituții etc.
 
„Cred că semnarea acestui Acord va impulsiona colaborarea dintre instituția noastră și prestigiosul Centru Științific din Ucraina, în cadrul căruia este deschis Centrul de studiere a culturii bulgarilor, care, la rândul său, se ocupă de promovarea culturii bulgarilor din Republica Moldova”, a menționat directorul IPC, dr.hab. Victor Ghilaș, cu atât mai mult, că directorul Centrului, Mihail Stancev, este originar din Republica Moldova, mai exact, din satul Cortin, raionul Taraclia.
 
La rândul său, directorul Centrului științific ucrainean a menționat faptul că, cultura bulgarilor este una prezentă, în special, în țările din Europa de Est, dar și în Balcani și în Europa de Vest. Prin intermediul personalităților culturii bulgare se pot afla cât mai multe informații despre Republica Moldova, precum și despre țara pe care o reprezintă colegul ucrainean, dar și contribuția acestora la promovarea culturii dintre Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Pentru eforturile întreprinse în vederea studierii contribuției personalităților bulgare și promovarea culturii bulgare în Republica Moldova, în Bulgaria și Ucraina, directorului Ghilaș i-a înmânat prof. Mihail Stancev, Diploma de gratitudine a Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM. 
 
Acordul de colaborare a fost semnat în prezența coordonatorului Secției Științe Umanistice și Arte a AȘM, dr.hab., prof. Victor Țvircun și dr. Maria Șleahtițchi, secretarul științific al Secției. La protocolul de semnare a documentului au participat vicedirectorul Institutului Patrimoniului Cultural, dr. Adrian Dolghii, dr.Nadejda Cara, cercetător științific coordonator in cadrul IPC și dr. Ivan Duminică, șeful grupului de cercetători din cadrul Sectorului de bulgariști al aceluiași institut.
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM