Președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca și directorul Grădinii Botanice a AȘM, dr. Alexandru Teleuță, au avut astăzi, 22 martie 2017, o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. James D. Pettit.
Dialogul s-a axat pe necesitatea susținerii din partea SUA a unui proiect de fondare a Centrului de educație ecologică și dezvoltare a capacităților Grădinii Botanice a AȘM pentru conservarea biodiversității. Scopul proiectului, potrivit directorului Teleuță este de a spori nivelului de educație ecologică și conștientizare a populației.
În susținerea argumentului de fondare a Centrului, directorul Grădinii Botanice a specificat că în Republica Moldova, din cauza intensificării impactului antropic asupra biosferei sunt pe cale de dispariţie peste 260 de specii de plante și peste 240 specii de animale. Ecosistemele naturale – pădurile, stepele şi luncile din Republica Moldova sunt deteriorate, iar ariile naturale nu-şi pot îndeplini funcţia de stabilizare a sistemelor ecologice. Redresarea situaţiei privind diversitatea lumii vegetale, necesită eficientizarea semnificativă a măsurilor în vederea conservării biodiversităţii şi a habitatelor naturale, utilizării raţionale a resurselor biologice, restabilirii ecosistemelor degradate şi speciilor periclitate, identificarea sectoarelor botanic valoroase și promovarea activităților de extindere a fondului de arii natural protejate.
Aceste obiective, susține directorul GB, pot fi realizate numai prin eforturi conjugate și o muncă asiduă în domeniul educației ecologice, prin conștientizarea și participarea activă a populației la soluționarea acestor probleme. Cu regret, a precizat dr. Teleuță, activitățile de educație ecologică și conștientizare a populației RM în domeniul protecției lumii vegetale și animale sunt slab promovate, lipsesc condițiile cele mai elementare pentru implementarea unor programe dedicate acestor priorități naționale. Grădina Botanică a AȘM, a mai relevat directorul instituției, deține unele din componentele necesare pentru promovarea programelor de educație ecologică (colecții și expoziții, genofond, infrastructură, potențial uman), însă ele sunt subdezvoltate și nu pot contribui semnificativ la realizarea sarcinilor trasate în strategiile și programele naționale.
Președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca a menționat în intervenția sa că apelul și rugămintea de a susține crearea acestui Centru s-au îndreptat către Ambasada SUA, deoarece este bine cunoscută atitudinea americanilor față de problemele de mediu, problemele de conservare a biodiversității. În SUA sunt orașe, universități, Grădini Botanice care se ocupă atât de conservarea biodiversității, cât și de educația ecologică a populației, a societății, îndeosebi, a tineretului care vrea să cunoască nu doar plantele locale, din SUA, dar și din alte țări. „Ne-am dori ca Ambasada SUA să susțină Grădina Botanică, fie prin contacte cu instituțiile corespunzătoare, fie prin delegarea unor experți din SUA la Grădina Botanică pentru un schimb de viziuni și consultări, pentru ca această inițiativă de a crea Centrul de Educație Ecologică din Republica Moldova, prin intermediul Grădinii Botanice, să devină o realitate. În acest sens, președintele Duca i-a făcut diplomatului american o invitație la Grădina Botanică pentru ca Excelența Sa să vadă pe viu condițiile în care activează colaboratorii și cum reușesc să mențină pe o suprafață de 104 ha această biodiversitate și cate lucruri frumoase totuși au reușit să facă prin eforturile proprii, dar și cu susținerea AȘM. Invitația este preconizată pentru începutul lunii mai, curent.
Președintele Duca a ținut să specifice că AȘM are acorduri de colaborare cu Universitatea din California Riverside, cu Fondul de Cercetare din SUA, dar nu are un acord cu Academia Națională din SUA. În acest sens, președintele ASM a exprimat speranța că, prin intermediul și cu susținerea Ambasadei, se va reuși elaborarea și încheierea unui acord cu una din secțiile Academiei Naționale din SUA și anume, Secția de Științe ale Naturii. O propunere ingenioasă a președintelui Duca a fost și lansarea invitației pentru Ambasadă de a organiza Ziua Națională a SUA (4 iulie) pe teritoriul Grădinii Botanice. Atât vizita diplomatului american, cât și marcarea Zilei Naționale a SUA la Grădina Botanică, vor avea un impact deosebit pentru cetățenii țării noastre, pentru societate, dar va fi și un mesaj important de atitudine față de natură și mediu.
La rândul său, E.S. Ambasadorul SUA a promis că va evalua solicitările venite din partea AȘM, va examina propunerile de fondare a Centrului de Educație Ecologică moldo-american și va încerca să mobilizeze acele structuri instituționale care au deja programe în domeniul protecției mediului. Totodată, Excelența Sa a exprimat disponibilitatea de a asigura conexiunea și promovarea ulterioară a conceptului de fondare a Centrul de Educație Ecologică prin intermediul reprezentanților Oficiului USAID, prezenți la întrevedere, dar și altor fundații din SUA cu tangențe în domeniul protecției mediului. Diplomatul a mulțumit pentru vizită și informațiile prezentate și rămâne în așteptarea lunii mai, când va vizita Grădina Botanică.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|