Preşedintele Academiei de Ştiinţe a avut o întrevedere cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova

2017-03-06
 

La 6 martie 2017, preşedintele Academiei de Ştiinţe, acad. Gheorghe Duca, a avut o întrevedere de curtoazie cu noul Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Italiei în Republica Moldova,Valeria Biagiotti.

Dialogul s-a axat pe aspecte privind analiza cooperării dintre instituțiile de cercetare din Italia şi cele din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei în scopul elaborării unei agende comune de perspectivă în vederea punerii în aplicare a Declaraţiei comune, semnate între Ministerele de Externe ale ambelor ţări în octombrie 2014 (Mogherini-Gherman) cu referire la cooperarea bilaterală între cele două ţări în domeniul ştiinţific.
 
În cadrul întrevederii, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a informat asupra situației actuale privind relațiile bilaterale moldo-italiene pe dimensiunea cooperării ştiinţifice din mai multe domenii, accentuând bunele relații dintre comunitățile științifice ale ambelor țări, dar și proiectele de succes realizate de către cercetătorii din cadrul Institutelor de Istorie, Fizica Aplicată, Chimie, Microbiologie și Biotehnologie ale AȘM cu cercetătorii italienii. În acest sens, preşedintele Duca a menţionat faptul că actualmente sunt sectoare, în care colaborarea ştiinţifică moldo-italiană poate avea o perspectivă avantajoasă, evidenţiind probleme ce vizează istoria şi identitatea naţională în context european, conservarea patrimoniului naţional.
 
Președintele AȘM a menționat că în aprilie curent va fi lansat programul bilateral de granturi între Republica Moldova și Italia, unde Excelența Sa, în limita competenței diplomatice cu care este învestită, ar putea facilita eventuale întâlniri între cercetătorii din Italia și din Moldova pentru participarea la Programul European de cercetare Orizont 2020.
 
În acest sens, a fost subliniat faptul că proiectele bilaterale oferă posibilitatea stabilirii unor teme comune  de cercetare între savanții din ambele ţări şi posibilitatea pregătirii echipelor de a participa în proiecte comune de cercetare în programul Orizont 2020. În acest sens, este necesar a identifica spectru de probleme pentru domeniul ştiinţelor respective din Republica Moldova care ar putea fi soluţionate prin susţinerea Ambasadei. Totodată, președintele AȘM a prezentat informații privind activitatea Liceului și Universității AȘM care actualmente se poziționează atât în topul național, cât și european, la capitolul performanță.
 
Ambasadorul Italiei în Republica Moldova Valeria Biagiotti a mulţumit preşedintelui AŞM pentru primire și informaţia prezentată, exprimând disponibilitatea de a acorda ajutor pe segmentul susţinerii parteneriatului ştiinţific moldo-italian. Excelenţa Sa a subliniat faptul că în domeniul cercetării se deschide un spectru larg de priorităţi, în primul rând, schimbul interacademic, facilitarea stabilirii punctelor de legătură dintre instituțiile similare din ambele ţări, susţinerea proiectelor comune, recomandări şi stabilirea contactelor, organizarea training-urilor comune în domenii de interes comun. Ambasadorul s-a arătat interesat, de asemenea, în depistarea şi stabilirea instituțiilor concrete cu care se preconizează colaborări de perspectivă în plan ştiinţific. De asemenea, diplomatul italian s-a arătat disponibil să organizeze în cadrul Ambasadei, dar și în cadrul Camerei de Comerț și Industrie moldo-italiană o serie de conferințe, întruniri, trainig-uri, unde ar participa cercetători din ambele țări. În context, șeful misiunii diplomatice a menționat că Republica Moldova are aceleași rădăcini latine, atât lingvistice, cât și istorice, drept pentru care ar fi oportun să fie anunțate și promovate proiecte ce vizează studierea limbii, istoriei atât a Italiei, cât și a Moldovei.           
Menționăm că întrevederea Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Italiei în Republica Moldova cu președintele AȘM se înscrie în tradiționalele vizite ale noilor ambasadori, acreditați în Republica Moldova.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM