In memoriam Mihai Volontir

2015-09-15

9 martie 1934 - 15 septembrie 2015

La 15 septembrie 2015 a plecat la cele veșnice actorul și regizorul Mihai Volontir, personalitate de primă mărime a vieții noastre culturale, cel care, ca nimeni altul dintre artiștii plaiului nostru, a reușit în creațiile sale teatrale și cinematografice să facă să vibreze sensibilitatea publicului.

În biografia de creație a marelui nostru actor la început a fost teatrul, un templu în care, în pofida vicisitudinilor istoriei de ieri și de azi, și-a păstrat nealterată demnitatea și credința, bunul gust și probitatea morală, reușind să imprime personajelor interpretate marca personalității sale, caracterizată printr-o trăire emoțională intensă și puternice frământări interioare.

Realizările deosebite ale lui Mihai Volontir sunt legate de interpretarea măiestrită a dramaturgiei naționale de sorginte clasică, dar și a celei contemporane (Vasile Alecsandri, Ion Luca-Caragiale, Ion Druță, Dumitru Matcovschi ș.a.).

În cinematografie Mihai Volontir s-a impus ca un actor subtil al universului unui om din popor. Cele mai reușite și cunoscute roluri ale sale – Ivan Turbincă, Budulai, Carlos, Petrache, dar și rolul de o altă factură – Dimitrie Cantemir – dețin o dublă importanță. Ele denotă originalitate inedită și maturitatea actoricească, reflectând făpturile majore, în care națiunea se recunoaște, se contemplează, se desăvârșește.

Măreția actorului rezultă din faptul că a știut să ridice omul de rând la culmile dramei existențiale, la profundele sale trăiri sufletești, la răzvrătirea tumultoaselor capricii ale destinului uman. Adânca interiorizare, ținuta de o inegalabilă demnitate, profunda intuire a rolului conferă personajelor sale un relief cu totul aparte.

Eroii lui Volontir poartă povara bunătății unor suflete alese, a solitudinii mistuitoare a unei ființe care tânjește după ideal și este de fiecare dată copleșită de dureroasa ruptură între vis și realitate, participând la căutarea unor adevăruri profunde despre existență și îndemnând spre cinste și adevăr.

Pentru merite deosebite în domeniul artei teatrale și cinematografice i-a fost conferit titlul de „Artist al Poporului din RSSM și URSS”, este laureat al Premiului de Stat al RSSM pentru rolul principal în filmul „Dimitrie Cantemir”, laureat al Premiului Valeriu Cupcea, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ș.a.

În anul 2000, devine cavaler al Ordinului Republicii, fiind desemnat cel mai bun actor al filmului moldovenesc din secolul al XX-lea. Maestrului Mihai Volontir i-a fost decernată medalia „Dimitrie Cantemir” a AȘM și i se acordă titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei.

Omul și Cetățeanul Mihai Volontir va dăinui în memoria neamului său, pe care l-a slujit cu credință și cu demnitate!