Ziua Limbii Române, la Academia de Ştiinţe

2015-09-01
 
La Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc Şedinţă solemnă, consacrată  Sărbătorii Naţionale Limba Noastră cea Română, la care au participat membrii titulari şi corespondenţi, Doctorii Honoris Causa, membrii de onoare ai AŞM, precum şi parlamentari, miniştri, rectori, prorectori, directori, vicedirectori, secretari ştiinţifici ai institutelor de cercetare, doctoranzi, masteranzi, studenţi şi  liceeni.
 
Festivitatea a fost onorată de prezenţa prim-ministrului Valeriu Streleţ,
 
Şedinţa solemnă a fost deschisă de preşedintele Academiei de Ştiinţe, acad. Gheorghe Duca,care a salutat prezenţa premierului Valeriu Streleţ şi a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Sărbătorii Naţionale Limba Noastră cea Română. În discursul său, preşedintele Duca a subliniat că actualmente Limba Română s-a confirmat ca o limbă europeană, limbă de comunicare, alături de marile limbi ale Europei: engleză, franceză, germană. Această situaţie impune o regândire a rolului limbii române în politică, o nouă abordare, într-o calitate nouă - cea de liant între valorile individuale, naționale şi cele universale (Discursul integral)
 
Premierul Valeriu Streleţ a ţinut un discurs, în care a subliniat că această sărbătoare este un bun prilej pentru a face totaluri, dar şi o ocazie potrivită pentru a identifica erorile ce marchează procesul de readucere a limbii române în capul mesei. „Este o grijă deopotrivă a tuturor celor implicaţi în studierea şi promovarea ei. Credem că în această operă de readucere definitivă acasă a limbii române un loc deosebit revine Centrului Naţional de Terminologie, care ar trebui să fie în cadrul Academiei şi în urma unor transformări, ameliorări şi restructurări, îşi va aduce din plin contribuţia la redresarea situaţiei lingvistice din Republica Moldova”, a remarcat şeful Executivului.
 
În cadrul festivităţii, scriitorul Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, conform unei iniţiative, lansate de Academie, în 2004, şi constituită deja într-o bună şi frumoasă tradiţie, a susţinut o prelegere publică inedită cu genericul „Limba română versus  politica”. În discursul său, m.c. Ion Hadârcă a relatat, cu lux de amănunte, Odiseea dramatică a luptei prozodic inegale dintre puterea cuvântului şi Cuvântul Puterii, având, în ultimă instanţă, certa convingere că Odiseea va avea un sfârşit fericit, iar acest final nu poate fi decât întoarcerea la Itaca!
 
Ion Hadârcă, cel care a contribuit nemijlocit, în 1989, la recunoaşterea Limbii Române drept limbă oficială, a apreciat starea reală a Limbii Române de azi şi a menţionat istoricul factorilor politici, economici, sociali, psihologici etc. (agresiune, deznaţionalizare, impunerea unei limbi străine de studiere în şcoli şi grădiniţe, război, foamete, deportări, înăsprirea cenzurii, tăierea tirajelor de carte românească, demiteri, interdicţii de publicare, închiderea librăriei de carte românească „Drujba”, exoduri, chiar tragedii umane etc.) care au condus şi au condiţionat starea reală a Limbii Române la Ziua de azi.
 
Scriitorul a continuat alocuţiunea cu un şir de întrebări pe care şi le-a adresat sie şi audienţei: dacă ne sărbătorim limba după cum ar merita-o, dacă o protejăm şi o înălţăm aievea prin faptele noastre etc. Parabolele eminesciene care reverberează în modernitate cu aceeaşi intensitate şi prospeţime de la început a fost un capitol al comunicării.
 
În contextul sărbătorii Limbii Române, a fost făcută publică decizia Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică privind atribuirea numele marelui om de cultură, lingvistului şi publicistului Constantin Tănase, Centrului Naţional de Terminologie al Institutului de Filologie al AŞM. O prezentare în acest sens a fost făcută de dr.hab. Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al AŞM, instituţie care a şi venit cu această propunere.
 
La eveniment a fost prezentă familia regretatului jurnalist şi om de cultură, iar soţia Alexandra Tănase a remarcat că „Limba Română este parte a sufletului nostru”, exprimând recunoştinţă conducerii Academiei de Ştiinţe, personal preşedintelui Gheorghe Duca, pentru înveşnicirea unui nume, precum a fost Constantin Tănase, care considera Centrului Naţional de Terminologie ca pe al patrulea copil al său.
 
Cu ocazia evenimentului, în holul Academiei a fost vernisată o Expoziţie de fotografii, dedicată Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea Română”, realizată de  Centrul Media al AŞM.
 
Ulterior, conducerea Academiei, coordonatori ai secţiilor de ştiinţe, academicieni au participat la depunerea de flori pe Aleea Clasicilor.
 
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM