În fiecare an, în preajma Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”, încercăm să formulăm unele idei concluzive, poate, referitoare la semnificaţia adoptării legislaţiei lingvistice, la 31 august 1989, la programul de funcţionare a limbilor în Republica Moldova şi iniţierea Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”, un subiect adus mereu în atenţia publicului cu această ocazie.

Au trecut 26 de ani de la acea zi istorică, devenită simbol pentru poporul nostru şi 25 de ani de la instituirea Zilei de 31 august – Ziua Limbii Române, or, oficializarea limbii române şi revenirea la alfabetul latin constituie o reală cucerire, poate cea mai mare, de la 1989 încoace.

Care este destinul Limbii Române astăzi, din perioada care a trecut, mai exact, de la momentul când sute de mii de oameni ne rugam îngenunchind în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi aclamam Limbă! Alfabet!?

Cât de fermă a fost convingerea şi conştientizarea adevărului că limba naţională este mărturia esenţială şi cel dintâi semn al identităţii neamului nostru, ce ne împiedică să trăim acest moment de înaltă demnitate, încercăm să aflăm de la oamenii de ştiinţă şi de la cei care, în 1989, au contribuit nemijlocit la recunoaşterea limbii române drept limbă oficială.

Interviu realizat de Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM

Academician Gheorghe DUCA, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Actualmente Limba Română s-a confirmat ca o limbă europeană, limbă de comunicare, alături de marele limbi ale Europei: engleza, franceza, germana. Această situație impune o regândire a rolului limbii române în politică, o nouă abordare, într-o calitate nouă - cea de liant între valorile individuale, naționale și cele universale. Reiterez şi faptul că în anul 2004, a fost lansată o iniţiativă importantă, ce s-a constituit deja într-o tradiţie – a rosti, într-o şedinţă festivă a Adunării Academiei de Ştiinţe, prelegeri academice de Ziua Limbii Române. Personalităţi ilustre s-au perindat de-a lungul anilor la tribuna Academiei cu impresionante discursuri publice – Silviu Berejan (2005), Anatol Ciobanu (2006); Grigore Vieru (2007); Vasile Pavel (2008), Ion Ungureanu (2009), Adrian Păunescu (2010), Mihai Cimpoi (2011), Nicolae Dabija (2012), Mihai Munteanu (2013), Valeriu Matei (2014), iar în anul acesta de Ziua limbii Române o prelegere publică va susţine Ion Hadârcă.

Academician Mihai CIMPOI

Mişcarea intelectualilor şi bineînţeles a întregii populaţii fiindcă era vorba de o revendicare de importanţă istorică, au fost pentru un destin mai bun al limbii noastre, care în perioada sovietică a fost marginalizată şi pusă în umbra limbii oficiale care era limba rusă. Marele filosof al contemporaneităţii noastre Martin Heidegger a formulat un postulat filosofic conform căruia limba unui popor constituie certitudinea de a fi făuritor de istorie. Tot el spunea că limba este casa fiinţei unui neam, fapt care era aproape cu aceleaşi cuvinte formulat şi de Eminescu care spunea că limba română trebuie să fie stăpână la ea acasă, să fie o adevărată regină.

Din păcate, limba noastră încă nu şi-a dobândit pe deplin statutul de regal ce i se cuvine şi mai este încă o cenuşăreasă, îndeosebi în sfera publică. Ceea ce trebuie să facem noi în mod imperativ este să lărgim funcţionalitatea şi corectitudinea ei în toate domeniile – de la Parlament şi Guvern până la vorbitorii de rând.

Membrul corespondent Anatol CIOBANU

Mă bucură faptul că am ajuns perioada aceasta de 26 de ani de la oficializarea limbii române. Consider că este o ascensiune, totuşi, noi prindem la aripi, limba română îşi capătă încet locul în capul mesei şi sperăm cu timpul să fie şi mai bine şi să nu mai existe discuţii şi polemici pe marginea acestui subiect durut. Avem însă şi piedici, venite din partea unor neprieteni din interior, dar mai ales din exterior, care nu vor să respecte limba ţării noastre. Dar ce este al nostru este pus deoparte şi sperăm că măcar generaţiile viitoare se vor bucura de ceea ce a făurit generaţia mai veche vom atinge să trăim bucuria revenirii limbii române în capul mesei aşa cum se cuvine într-un stat.

Scriitorul Ion HADÂRCĂ, membrul corespondent al AŞM

Pe fundalul unui regres vizibil în dinamica integrării noastre europene, a unui an în declin, politic şi economic, vădit, în acelaşi timp, dând Cezarului, adică Limbii Române, ce-i a Cezarului, mă frământă, ca şi pe alţii, sper, mai multe întrebări: sunt 25 de ani de sărbătoare, dar întrebarea rămâne: OARE?. Oare ne sărbătorim limba după cum ar merita-o? Oare o protejăm cum se cuvine şi o înălţăm aievea prin faptele noastre? Oare nu i-au umbrit faţa cea de icoană alte probleme? În condiţiile în care mai tolerăm, după sindromul ancestral al carului naţional cu două proţapuri, fenomenul cronic al dedublării: două limbi, două biserici, două direcţii geostrategice, două oligarhii: una naţională şi alta pro-rusă: când înalţi demnitari de stat şi de partid declară că „din punct de vedere ştiinţific este limba română, dar, din punct de vedere politic, este moldovenească”, îndoielile continuă să mă frământe. Şi totuşi… Prin cultivarea forţei morale şi a puterii spirituale se pot învinge orice obstacole… Chiar dacă mă încearcă uneori gândul să afirm că avem, în spaţiul nostru, exact atâta limbă română, câtă independenţă avem! Paralelismele sunt circumstanţiale şi modale. Drumul biblic către libertate este egal cu drumul omului/neamului către propria sa identitate. Poate nimic mai mult nu consolidează o societate decât limba. Şi poate că nimic mai mult nu dezbină indivizii unei societăţi decât rătăcirile, cultivarea mankurtismului şi înstrăinarea de propria limbă maternă. Pentru că laptelui matern, ca şi limbii materne, nimeni şi niciodată nu are dreptul să le ceară paşaport de identitate. Aceasta înseamnă dreptul de a sărbători o Limbă – capacitatea de a-i înălţa permanent demnitatea şi privilegiul de a putea s-o vorbeşti exemplar!

Pentru mult râvnită ancorare „de acasă – acasă” ni-i dat să vâslim zi şi noapte în asiduitate sporită împotriva tuturor stihiilor şi valurilor sorţii. Pentru că „pentru Ea la Putna clopot bate”! Şi pentru că nu obosea mereu să exclame marele Grigore Vieru: „Cât de frumoasă eşti, o, sfântă trinitate – Mamă, Dragoste, Limbă Română”! Însă frumuseţea este inofensivă. Ea nu are alte arme decât cele poetic grăitoare, vorba poetului. De aceea Limba Română, astăzi, în spaţiul dat, după Podurile, spirituale, de Flori şi de Carte, de acorduri şi declaraţii de intenţie are nevoie vitală de alte conexiuni: de un program complex şi de lungă durată, care necesită timp, resurse şi consecvenţă politică asumată din ambele părţi. O altă cale, mai urgentă, subiectiv şi sincer vorbind, după 30 de ani de luptă cu morile de vânt, pentru salvarea fiinţei noastre naţionale, în faţa pericolelor estice tot mai accentuate şi a politicianismului intern, eu nu văd decât în realizarea idealului naţional al UNIRII!

Dr.hab. Vasile BAHNARU, directorul Institutului de Filologie al AŞM

Indiscutabil, 31 august reprezintă o mare sărbătoare nu numai pentru românii basarabeni, ci şi pentru toată naţiunea română, probă serioasă în această ordine de idei servind faptul că de câţiva ani Ziua Limbii Române se marchează şi în România. Evident, avem motive de satisfacţie spirituală, dar şi de insatisfacţie (mai puţin spirituală). Satisfacţia este determinată de faptul că limba română şi-a extins substanţial funcţiile sale sociale şi culturale, fiind vorbită tot mai corect de un număr tot mai mare de persoane, indiferent de apartenenţa lor etnică, confesională sau de condiţia lor socială, iar insatisfacţia vine acum, după 25 de ani de la prima celebrare a acestei sărbători, tot din interiorul societății noastre, întrucât o mare parte a consângenilor noştri vorbeşte un limbaj infect, mai prost decât cel de bulevard, iar un număr important de compatrioţi nu cunosc şi nu vorbesc limba română. Nu vom insista asupra cauzelor, dar vom constata doar că principalul motiv al acestei situații, deloc îmbucurătoare, este lipsa, la nivel de stat, a unei politici lingvistice corect articulate.

Tocmai din aceste motive consider că ameliorarea situaţiei limbii române în Republica Moldova poate fi realizată prin reorganizarea, restructurarea şi optimizarea funcţiilor şi activităţii Centrului Naţional de Terminologie, pe care îl văd în subordinea Academiei, ca agent independent cu funcţii speciale în domeniul funcţionării limbii române.

Scriitorul şi publicistul, Nicolae DABIJA, membrul corespondent al AŞM

Din păcate, am strigat „Limbă! Alfabet!” şi, după ce parcă le-am obţinut, ne-am împrăştiat fiecare pe la casele cui ne are. N-a fost prezent un entuziasm de lungă durată. Faust, eroul lui Goethe, ar fi rămas: „Pentru libertate trebuie să lupţi în fiecare zi.” Parafrazându-l, am putea susţine şi noi: Pentru limbă, dacă doreşti să o ai, trebuie să lupţi în fiecare zi. La noi încă se mai crede că limba unui stat trebuie cunoscută numai de către filologi, scriitori, savanţi, intelectuali, nu şi de către oamenii politici, funcţionari, prestatori de servicii ş.a.

În Republica Moldova noţiunea de limbă rămâne a fi politizată.  Dar Limba română face parte din noi înşi­ne, ca şi sufletul nostru, ca şi creierul no­stru, ca şi conştiinţa noastră, ca şi sângele care ne circulă prin vene şi care, în acea primă clipă tainică a existenţei noastre, ne porneşte inima, făcând-o ulterior să bată de-a lungul întregii noastre vieţi în ritmul silabelor ei.

Dr.hab. Aurelia HANGANU, Secretar ştiinţific general al AŞM

Limba română, de la însuşi începuturile sale, are un destin - să servească drept semn distinctiv al unei naţiuni şi sa-i exprime gândurile, trăirile, aspiraţiile în modul cel mai potrivit fiinţării unui neam. Limba română aici, în Republica Moldova, identifică poporul care ar trebui s-o reprezinte. De fapt ea, limba română vorbeşte în cel mai veridic mod despre cine suntem noi. Şi dacă există probleme în ce priveşte promovarea şi utilizarea limbii române,în special, literare în Moldova, aceasta înseamnă că încă mai suntem în criza de recunoaştere şi acceptare a identităţii noastre,că nu suntem suficienţi de perseverenţi în respectul faţă de unul dintre simbolurile de baza ale poporului pe care îl reprezentăm - limba româna. E adevărat, astăzi suntem liberi să vorbim în limba româna şi copiii sunt liberi s-o studieze la şcoală, precum şi să studieze în limba româna. Obligaţia noastră este sa ne folosim aceasta libertate cu mândrie şi înţelepciune, contribuind, fiecare dintre noi, la creşterea şi înflorirea limbii române în tara noastră - Republica Moldova

Dr. Iulian FILIP, poetul şi folclorist

Refrenul unanim pe care-l scandau sutele de mii de români basarabeni ieşiţi în stradă şi în pieţe era SCRIITORII ŞI POPORUL! Ce a determinat această apreciere? Evenimentele incredibile de renaştere, de trezire, de revendicare a drepturilor cele mai omeneşti au fost pregătite de scrisul şi activităţile solidare ale scriitorilor, care au culminat cu acele adunări de pomină, unde confruntarea cu exponenţii cc al partidului comunist al RSSM (cu net, net, net-ul! lui Bondarciuc) era la scenă deschisă. Lumea a înţeles pericolul ce-i păştea pe scriitori. Tancurile în stradă nu erau o metaforă. Câteva vagoane se mai găseau pentru membrii Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar adresa pohodului na Sibir nu era uitată... A fost pragul cel mai greu de trecut. Limbii române i se zice şi în Republica Moldova limbă română, precum se consfinţea în Declaraţia de Independenţă. Ceva nu s-a înţeles din câte s-a votat în Parlament şi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, că în Constituţie nu a trecut ceea ce se conţine în Declaraţia de Independenţă. Ne face de râs Jirinovski, declarându-ne făcătura – ruşii ne-au inventat limba moldovenească! – iar noi suflăm în apă rece, ca să nu se supere... kremlinul!... Mai avem de lucru, inclusiv în această formulă de sărbătoare lucrătoare, unde se mai reia motivul limba română e patria mea şi se aşteaptă o ţâră de hotărâre din partea clasei politice, ca să ne scuturăm de această capcană umilitoare.
Academia, cea abilitată cu competenţe în domeniu, s-a pronunţat, susţinând şi declaraţiile mai devremioare ale lui Eminescu, Mateevici, Coşeriu.

Dr. Tatiana POTÂNG, prorector la Universitatea Academiei de Ştiinţe

Pentru vorbitorii de limbă română din Basarabia limba a fost, în mod indirect, o formă de rezistenţă şi, o vreme, unicul atribut care ne determina ca parte a unui neam. Din păcate, aşa cum ni-i firea, şi în această privinţă noi am mers pe calea emoţional afectivă, am îndrăznit să vorbim despre haina latină a limbii noastre, am recunoscut valoarea şi am apreciat frumuseţea limbi române, am preferat să decretăm o zi dedicată limbii, dar n-am fost în stare s-o legitimăm! Acum, la un sfert de veac de la momentul adevărului referitor la limba noastră, încă ne pierdem în dezbateri pseudoştiinţifice în privinţa numelui acestei limbi şi rămânem tributari celebrului articol 13 din Constituţie. Mi-e jenă că inducem în eroare o lume întreagă cu acest articol simbol al laşităţii noastre!

Suntem cel mai emotiv popor atunci când e vorba de limba noastră. Avem cele mai frumoase versuri despre limbă, până şi imnul acestui stat se numeşte Limba noastră, dar ne ferim să-i spunem pe nume în lege! După ce am făcut primul pas, ne-a fost frică să-l facem şi pe al doilea şi stăm iată aşa deşiraţi timp de un sfert de veac bâiguindu-i numele, în funcţie de culoare politică a guvernărilor ce se perindă. Din acest considerent, eu cred că avem o datorie nestinsă în faţa limbii române!

Dr.hab. Angela SAVIN, conferenţiar universitar, responsabilă de sectorul Istoria limbii, dialectologie şi onomastică al Institutului de Filologie al AŞM

Mihai Eminescu sublinia deseori că limba este „măsurariul civilizaţiei unui popor…”, „un criteriul al culturii lui”. Limba este un depozit unde se păstrează de milenii tot tezaurul culturii şi filozofiei unui popor. În orice ţară civilizată oamenii depun eforturi maxime pentru a-şi perfecţiona limba, mijlocul cel mai comod şi mai eficient de comunicare între semeni, de progres şi dezvoltare.

Cât priveşte Republica Moldova, ştie acum toată lumea că în urma politicii staliniste de deznaţionalizare, asimilare, promovată cu insistenţă şi constant, mai ales în perioada postbelică, limba română şi-a îngustat până la refuz funcţiile sociale, fiind expulzată aproape totalmente din viaţa publică. Aşa-zisul bilingvism naţional-rus a condus, practic, la monolingvismul rus, ridicat la rang de limbă oficială. În republică s-a produs fenomenul fisurii adânci între aspectul scris şi aspectul vorbit al limbii naţionale. Mişcarea de eliberare naţională din anii 1987-1989 i-a făcut pe mulţi compatrioţi să-şi dea seama de marele dezastru spiritual în care am ajuns, de necesitatea de a ne întoarce urgent la matcă, la rădăcini.

Cu regret stabilim că după 26 de ani de la adoptarea legislaţiei lingvistice, starea le lucruri în domeniul cunoaşterii, vorbirii corecte şi al funcţionării limbii naţionale este departe de a fi cea dorită. Care ar fi soluţia? Funcţionarea limbii române în toate domeniile vieţii sociale, aşa cum o vedem în alte ex-republici unionale, şi cunoaşterea limbii române de toţi cetăţenii republicii, prima condiţiile derivând din ultima. Iar cunoaşterea limbii române de alolingvi se poate înfăptui doar prin studierea limbii române la şcolile alolingve în cadrul predării unor discipline, în special, a celor exacte, în limba română.

Dr. hab. Inga DRUŢĂ, director al Centrului de Terminologie din cadrul Institutului de Filologie al AŞM

Afirmarea statutului de limbă oficială a Republicii Moldova s-a asociat cu modificarea atitudinii lingvistice a autorităţilor din Basarabia. Trecerea la grafia latină, consolidarea poziţiei limbii române în şcoală, în administraţie şi în comunicarea oficială au impus-o atenţiei forurilor ştiinţifice şi didactice, determinând elaborarea a numeroase lucrări destinate, în primul rând, recuperării şi regenerării variantei literare, desfigurate de evoluţia anterioară.

Ca limbă de stat, limba română literară constituie o preocupare culturală majoră în Republica Moldova. ca şi în România. Dar problemele cu care se confruntă limba română literară în spaţiul basarabean nu coincid cu cele pe care le cunoaşte uzul ei între hotarele României. În acest sens, în cei 26 de ani de limbă română în Republica Moldova, se constată importante modificări pozitive: româna are o poziţie superioară în învăţământ, în administraţie şi îşi face loc tot mai insistent în spaţiul public, inclusiv în relaţiile social-economice din ţară. Funcţionează mai multe posturi de radio şi de televiziune de limba română, care, pe lângă şcoală, depun eforturi în ceea ce priveşte formarea competenţei comunicative a vorbitorilor în limba română literară (standard sau exemplară).