Astăzi, la Palatul Republicii a avut loc Gala de decernare a Premiului Naţional, ediţia 2015. La ceremonia de înmânare a Premiului Naţional au fost prezenţi oameni de cultură, ştiinţă şi artă din ţară, dar şi oficiali, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.
Festivitatea a fost inaugurată de Preşedintele Parlamentului Andrian Candu, care a felicitat laureaţii Premiului Naţional 2015 şi le-a mulţumit pentru munca depusă, subliniind că personalităţile care s-au învrednicit de premiu sunt cei care duc faima ţării departe de hotarele ei. „Parlamentul Republicii Moldova va ţine cont de necesităţile Dumneavoastră pentru ca munca să fie valorificată la nivel. Realizările voastre sunt un etern fără egal”, a menţionat Andrian Candu.
Cele 10 premii, în domeniile ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă, au fost înmânate de către prim-ministrul Valeriu Streleţ. Premierul a felicitat laureaţii care s-au învrednicit de acest prestigios premiu, remarcându-se în diverse domenii importante pentru dezvoltarea ţării. „Avem alături oameni care, datorită talentului şi muncii depuse, au contribuit la promovarea imaginii Republicii Moldova. Vă mulţumesc pentru că depuneţi suflet în ceea ce faceţi, devenind, prin realizările Domniilor voastre, model de inspiraţie pentru generaţii întregi”, a declarat Valeriu Streleţ.
Printre laureaţii Premiului Naţional, ediţia curentă a venit cu nume sonore şi pentru comunitatea ştiinţifică, premiul fiind decernat următorilor cercetători ştiinţifici:
Ion BAHNAREL, doctor habilitat în medicină, profesor universitar,
Liuba COREŢCHI, doctor habilitat în biologie, conferențiar cercetător,
Oleg LOZAN, doctor habilitat în medicină, profesor universitar,
Vasile JOVMIR, doctor habilitat în medicină, profesor universitar,
Leonid VOLOŞCIUC, doctor habilitat în biologie, profesor cercetător,
Victoria IVANOV, doctor habilitat în medicină, profesor cercetător, pentru implementarea conceptului noii sănătăți publice în Republica Moldova;
Valentin TOMULEŢ, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, pentru ciclul de lucrări „Istoria Basarabiei în perioada modernă (1812-1918)”;
Ana-Maria PLĂMĂDEALĂ, doctor habilitat în studiul artelor, cercetător ştiinţific,
Violeta TIPA, doctor în studiul artelor, conferenţiar cercetător, pentru monografia „Arta cinematografică din Republica Moldova”;
Valentina STRATAN, doctor în medicină, conferenţiar cercetător,
Vladimir ŞUTCHIN, doctor habilitat în medicină, cercetător ştiinţific principal, Valeriu BÎLBĂ, doctor în medicină, conferențiar cercetător, pentru lucrarea ştiinţifică „Teoria ereditară a cancerului pulmonar”;
Valerian BALAN, doctor habilitat în agricultură, profesor universitar, pentru ciclul de lucrări „Tehnologii în intensificarea culturii mărului și cireșului”.
Valoarea Premiului Naţional constituie 100 de mii de lei pentru fiecare laureat. Premianţii au fost selectaţi de o Comisie specială, prin vot secret, la 17 august 2015.
Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca i-a felicitat pe laureaţi, exprimând recunoştinţă pentru munca asiduă, rezultatele obţinute, care contribuie incontestabil la dezvoltarea ţării, dar şi la ridicarea prestigiului şi rolului ştiinţei în societate. Le-a dorit sănătate, inspiraţie şi să trăiască din plin aceste momente de glorie pe deplin meritate.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|