Au fost desemnaţi laureaţii Premiului Naţional, ediţia 2015. Membrii Guvernului au aprobat lista laureaţilor Premiului Naţional în cadrul şedinţei ordinare care a avut loc săptămâna aceasta. Câştigătorii au fost selectaţi de către Comisia pentru decernarea Premiului Naţional, prin vot secret. În anul curent au fost acordate 10 premii în domeniile: ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă. În total, pentru Premiul Naţional au fost înaintate 38 de dosare ale candidaţilor şi colectivelor de candidaţi. La compartimentul „Ştiinţă” au fost prezentate 13 dosare, la „Tehnologii” – patru , iar la „Cultură şi Artă” – 20 dosare. Valoarea Premiului Naţional constituie 100 de mii de lei.
Printre laureaţii Premiului Naţional, ediţia 2015 se numără şi reprezentanţii comunităţii ştiinţifice. Astfel, conform Hotărârii Guvernului, Premiul Naţional a fost decernat următorilor cercetători ştiinţifici:
Ion BAHNAREL, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Liuba COREŢCHI, doctor habilitat în biologie, conferențiar cercetător, Oleg LOZAN, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Vasile JOVMIR, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, Leonid VOLOŞCIUC, doctor habilitat în biologie, profesor cercetător, Victoria IVANOV, doctor habilitat în medicină, profesor cercetător, pentru implementarea conceptului noii sănătăți publice în Republica Moldova;
Valentin TOMULEŢ, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, pentru ciclul de lucrări „Istoria Basarabiei în perioada modernă (1812-1918)”;
Ana-Maria PLĂMĂDEALĂ, doctor habilitat în studiul artelor, cercetător științific, Violeta TIPA, doctor în studiul artelor, conferenţiar cercetător, pentru monografia „Arta cinematografică din Republica Moldova”;
Valentina STRATAN, doctor în biologie, Vladimir ŞUTCHIN, doctor habilitat în medicină, cercetător ştiinţific principal, Valeriu BÎLBĂ, doctor habilitat în medicină, conferențiar cercetător, pentru lucrarea științifică „Teoria ereditară a cancerului pulmonar”;
Valerian BALAN, doctor habilitat în agricultură, profesor universitar, pentru ciclul de lucrări „Tehnologii în intensificarea culturii mărului și cireșului”.
De Premiul Naţional s-au învrednicit şi personalităţii notorii din domeniul culturii şi artei, nume sonore care ne-au dus faima pe diverse continente ale lumii, precum maestrul Nicolae Botgros, soprana Valentina Naforniţă şi alţii.
Înmânarea Premiului Naţional va avea loc la 26 august, în cadrul Galei Premiului Naţional, organizată cu prilejul Zilei Independenţei, care se va desfăşura la Palatul Republicii.
Premiul Naţional se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.
Conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei adresează sincere felicitări tuturor laureaţilor ediţiei curente, exprimând recunoştinţă, înaltă consideraţie şi apreciere pentru destinul ales şi dedicat gloriei şi prosperării ţării, înscriind prin aceste remarcabile realizări una din cele mai frumoase şi luminoase file din istoria ştiinţei autohtone.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|