Prim-ministrul desemnat, Valeriu Streleţ, în cadrul consultărilor privind programul său de guvernare, a avut prima sa întâlnire la Academia de Ştiinţe, unde a purtat discuţii cu conducerea forului ştiinţific suprem, academicienii, reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice şi universitare, oamenii de cultură. În vizita sa, premierul desemnat a fost însoţit de Corina Fusu, candidat la funcţia de ministru al Educaţiei.
Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, l-a felicitat pe Valeriu Streleţ, cu ocazia desemnării sale în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru şi i-a mulţumit pentru faptul că a ales Academia de Ştiinţe ca un început al consultărilor. Preşedintele Duca l-a asigurat de sprijinul comunităţii ştiinţifice în activitatea sa care va fi una deloc uşoară şi de mare responsabilitate, în special, în condiţiile actuale. În cuvântul său introductiv, academicianul a subliniat necesitatea susţinerii politice privind investiţiile în educaţie şi ştiinţă, care cu certitudine vor spori calitatea şi nivelul de calificare a noii generaţii. Academicianul consideră utilă consultarea oamenilor de ştiinţă pe diverse domenii şi implicarea savanţilor în soluţionarea problemelor strategice ale societăţii.
În cadrul dialogului, reprezentanţii comunităţii ştiinţifice au venit cu diferite recomandări pentru prim-ministrul desemnat. În primul rând, s-a discutat crearea unui Consiliul consultativ pe lingă prim-ministru, constituit din oameni de ştiinţă şi cultură care va veni cu o viziune strategica în diverse domenii, inclusiv social, economic, juridic, elaborarea unui program anticriză, elaborarea unui nou concept de aplanare a conflictului transnistrean, susţinerea antreprenoriatului şi eliminarea birocraţiei, De asemenea, s-a propus ca Guvernul să aibă o politică de promovare a statului nostru, prim-ministru având o misiune importantă în acest sens, acest lucru fiind posibil doar cu concursul oamenilor de cultură şi ştiinţă. „Să aveţi mai multă încredere în noi”, a sugerat omul de cultură, Nicolae Dabija, pentru că economiceşte vom trăi bine atunci când vom pune accentul pe cultură, pe învăţământ şi pe ştiinţă, consideră intelectualul. Importanţa problemelor din cultură şi pentru cultură, dar şi modul de a fi privită cultura au fost reiterate de acad. Mihai Cimpoi care a menţionat că o ţară se impune, în primul rând, printr-o imagine culturală, or, noi avem o cultură de vocaţie europeană, de înalt nivel şi valorile noastre trebuie cunoscute în întreaga lume.
Prim-ministrul desemnat Valeriu Streleţ a rămas impresionat de dialogul purtat cu reprezentanţii comunităţii ştiinţifice şi a mulţumit pentru propunerile înaintate de savanţi, „Am discutat problemele cele mai stringente care nu se referă doar la ştiinţă şi cercetare, dar la societate, în ansamblu. Este necesar sa ne promovam si sa ne mândrim cu tara noastră şi să ţinem acest lanţ de cercetare şi inovare şi toate le vom face împreună.”, a spus pe final premierul desemnat. Valeriu Streleţ a dat asigurări că aceasta nu este ultima întrevedere de acest gen şi va consulta comunitatea ştiinţifică ori de câte ori va fi necesar în luarea unor importante decizii de guvernare.
Exprimând onoarea de a fi desemnată la funcţia de ministru al Educaţiei, Corina Fusu a declarat în activitatea pe care o va desfăşura în cadrul ministerului se va pune accentul clar pe o educaţie de calitate, o sarcină prioritară a Ministerului fiind de a readuce prestigiul educaţiei, învăţământului, învăţătorului, educatorului, profesorului la nivelul cuvenit şi binemeritat. „Educaţia este un domeniu foarte vast, dar şi foarte important şi sper să pot aduce la înţelegerea şi la conştientizarea faptului că prin educaţie şi prin cultură poţi face reforme calitative şi în economie, şi în justiţie, şi în alte domenii, lucrurile acestea trebuie făcute paralel”, a menţionat Corina Fusu.
La finele întâlnirii cu prim-ministrul desemnat şi cu candidatul la funcţia de ministru al Educaţiei, preşedintele AŞM a declarat că speră într-o conlucrare bună între oamenii de ştiinţă şi cultură cu noua guvernare. „Valeriu Streleţ ne-a insuflat încredere, este o persoana dinamica, cu o bună pregătire în mai multe domenii – istorie, drept şi economie, s-a manifestat ca un bun politician. Sperăm că este o bună alegere a coaliţiei de guvernare”, a conchis academicianul Duca.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|