Telegramă de felicitare: la mulţi ani pentru scriitorul Paul Goma!

2010-10-02
 

   

Mult stimate scriitor Paul GOMA,  

Ziua de 2 octombrie din calendarul literaturii române şi universale constituie un fericit prilej pentru comunitatea ştiinţifică din Moldova de a Vă adresa cele mai alese urări de bine şi cuvinte de suflet. 

Cu ocazia zilei de naştere Vă dorim multă, multă sănătate, inspiraţie şi putere de creaţie, peniţă ascuţită şi cât mai mulţi cititori pe toate continentele, bucurie şi împlinire familiei Dvs, soţiei Ana Maria şi fiului Filip, care V-au fost sprijin de nădejde pe drumul lung, dramatic şi amar al exilului, - mai întâi în propria ţară, apoi, în străinătate. Vă dorim, totodată, să aveţi parte de recunoştinţa conaţionalilor, mai cu seamă, a basarabenilor printre care V-aţi născut şi cărora le-aţi dedicat aproape întreaga operă, alertând în acest mod Occidentul privind drama Basarabiei şi ororile comise de regimul comunist totalitar în aceste teritorii. 

Am aflat astăzi cu mare tristeţe că nu veţi (re)veni ACASĂ, la Chişinău şi la Mana de pe plaiurile orheiene... Noi, oamenii de ştiinţă şi cultură, Vă aşteptam cu mare drag, pe 4 octombrie 2010, în Casa Mare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în calitate de Înalt Oaspete al conferinţei ştiinţifice „PAUL GOMA la 75 de ani”. Să ne iertaţi pentru faptul că nu V-am împlinit astăzi Visul de-o viaţă, dar nu lăsaţi tristeţea să vă pătrundă în inimă şi suflet. Cu răbdare şi dăruire de sine vom depăşi şi elementele de ordin birocratic.  

Vă asigur că aveţi toată recunoştinţa şi tot sprijinul elitei intelectuale din Republica Moldova, care va face tot ceea ce-i stă în putere pentru a nu admite ca un scriitor-legendă, un clasic în viaţă, un fiu vrednic al neamului nostru să fie lăsat în exil chiar şi după 20 de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa. E nedrept şi anormal, în joc fiind însăşi demnitatea noastră naţională. Personal, am lansat deja iniţiativa de a Vă acorda înaltul titlu de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, alături de mari personalităţi naţionale şi universale, inclusiv laureaţi ai premiului Nobel. De asemenea, în calitatea mea de preşedinte al Academiei de Ştiinţe şi de membru al Guvernului Republicii Moldova, voi veni cu propunerea de a declara anul 2011 – ANUL PAUL GOMA. 

Cred cu toată puterea fiinţei mele că Visul Dvs şi al nostru se va împlini şi ne vom vedea în curând la Chişinău, unde Vă aşteptăm cu toate onorurile ce se cuvin unui Erou autentic, bărbat de caracter, frate al Adevărului.

 

Dumnezeu să Vă binecuvânteze şi să ne trăiţi mulţi ani fericiţi!

                 Cu aleasă preţuire şi admiraţie,

                acad. Gheorghe DUCA,

preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

 

Chişinău, 2 octombrie 2010