Perpetuum mobile: azi seara
Joi, la 28 octombrie curent, începând cu ora 18.15, va fi pusă pe post ediţia de rând a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată acum patru ani de Canalul de televiziune Moldova 1. În cadrul acestei emisiuni regizorul Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan vor prezenta un reportaj de la Congresul al IX-lea al geneticienilor şi amelioratorilor din Moldova, desfăşurat la Chişinău în perioada 21-22 octombrie curent.
La emisiune participă academicianul Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte AŞM, coordonator al Secţiei Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii; prof. univ. Petru Buiucli, cercetător ştiinţific principal al Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor al AŞM, care recent şi-a marcat aniversarea a 80-ea; membru corespondent Andrei Palii, şeful Catedrei ameliorare, genetică şi biotehnologie a culturilor agricole de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova; prof. Suluhan Temirbecova, Filiala Moscova a Institutului de Fitotehnie „N. Vavilov”, Rusia; dr. în agronomie Maria Joiţa-Păcureanu, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, România.
Al doilea subiect ţine de prezentarea lucrărilor artistice la Expoziţia Centrului Naţional de Cultură „Artelit”, la un an de la fondare, realizate de doctoranzii Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. În acest sens, îşi expun opiniile prof. Aurelian Dănilă, dr. hab. în studiul artelor, directorul Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM; artiştii plastici Lilia Florea-Donica şi Natalia Nâş, doctorande la Institutul Patrimoniului Cultural; dr. în studiul artelor Dumitru Olărescu, cineast, şeful Secţiei arta cinematografică şi TV a Institutului Patrimoniului Cultural; Alexandru Medînschi, elev la Şcoala de Pictură „A. Şciusev”.
Tatiana Rotaru,
Centrul Media al A.Ş.M.
|