Președintele AȘM a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar a Republicii Turce în Republica Moldova

2017-02-06
 
Astăzi, 6 februarie 2017, președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Hulusi Kılıç, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar a Republicii Turce în Republica Moldova.
 
În cadrul întrevederii, președintele AȘM a trecut în revistă stadiul actual al relațiilor bilaterale moldo-turce în domeniul științei și dezvoltării. În acest sens, a fost menționat faptul că, deși până în prezent au fost înregistrate rezultate foarte pozitive în cooperarea bilaterală moldo-turcă, totuși, există potențial enorm nevalorificat.
 
În acest context, la propunerea președintelui AȘM, părțile au convenit de a semna un acord de colaborare dintre Academia de Științe a Moldovei și Uniunea Academiilor de Științe  din Republica Turcă, acordul având drept scop anunțarea și realizarea unor proiecte bilaterale pe domeniul interes comun. De asemenea, președintele AȘM i-a făcut o invitație diplomatului turc de a vizita Universitatea și Liceul AȘM, precum și câteva laboratoare performante din cadrul Institutelor de cercetare ale Academiei.
 
Ambasador turc a acceptat propunerea și inițiativa președintelui AȘM de a semna un acord între instituțiile științifice. Totodată, diplomatul a venit cu inițiativa ca, sub auspiciul Academiei de Științe a Moldovei să fie organizată o întrunire a tuturor ambasadorilor Turciei în Republica Moldova și a Moldovei în Republica Turcă, de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țările noastre.
 
Ambasadorul a exprimat doleanța, ca pe parcursul mandatului cu care a fost învestit, să reușească să realizeze cât mai multe idei și să implementeze cât mai multe proiecte care ar fi în beneficiul ambelor țări.
 
La întrevedere a participat șeful Direcției Relații Externe a AȘM, Dl Mihai Barbulat.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM