Ştiinţele vieţii în dialogul generaţiilor

2016-03-30
 

Cu prilejul aniversării a 70-a de crearea primelor instituţii de cercetare şi a 55-a de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Universitatea AŞM a organizat Conferinţa ştiinţifică internaţională „Ştiinţele vieţii în dialogul generaţiilor: conexiuni dintre mediul academic, universitar şi de afaceri”.

Evenimentul a reunit reprezentanţi ai mediului academic şi universitar, mediului de afaceri, specialişti din România, Italia.
 
Rectorul Un AŞM, acad. Maria Duca a menţionat, în cadrul şedinţei plenare, că Universitatea a lansat în premieră un nou tip de conferinţe şi întruniri. Conferinţa respectivă este organizată în domeniul ştiinţelor vieţii, periodic însă vor avea loc întruniri ştiinţifice similare în toate domeniile, pentru a putea realiza o conexiune dintre mediul academic, universitar şi de afaceri. Prin intermediul acestei conferinţe, precizează rectorul, s-a încercat să trasarea mai multor obiective. În primul rând, evitarea unei conferinţe tradiţionale, unde sunt expuse rezultate fundamentale şi axarea pe crearea unui dialog între generaţii şi asupra problemelor stringente ale societăţii. Mai mult, prin intermediul secţiilor - Biomedicină şi Biomatematică, Genetică şi Ameliorarea plantelor, Siguranţa Alimentării, Ecologia şi Protecţia mediului, se va pune în evidenţă problemele principale care vizează astăzi domeniul ştiinţei vieţii. Acad. Maria Ducă a exprimat speranţa că acest dialog va avea un impact important în viitor, deoarece Universitatea încearcă să includă în acest dialog atât specialiştii din domeniul ştiinţelor vieţii, cât şi oamenii de afaceri care participă la implementarea noilor tehnologii şi la introducerea inovaţiilor ştiinţifice în soluţionarea problemelor practice.     
 
Cu prilejul deschiderii forului un cuvânt de salut în numele conducerii Academiei de Ştiinţe a adresat prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion Tighineanu. Domnia sa a accentuat aspectul multidisciplinar al conferinţei cu abordarea diverselor probleme importante pentru societăţile moderne, o conferinţa la intersecţia biomedicinii, biomatematicii, ecologiei, siguranţei mediului etc. Prim-vicepreşedintele a rămas impresionat de numărul impunător de tineri care participă la întrunire, lucru ce demonstrează că cercetarea ştiinţifică stă la baza pregătirii universitare, la baza pregătirii cadrelor înalt calificate. Totodată, academicianul a remarcat prezenţa reprezentanţilor businessului, ceea ce demonstrează că cercetarea ştiinţifică este un izvor nesecat pentru invenţii şi inovaţii.  Dorind succes lucrărilor conferinţei, prim-vicepreşedintele Tighineanu a exprimat speranţa că ideile care vor fi exprimate se vor materializa în perspectivă în iniţierea de proiecte regionale şi europene.
 
Ideea de a organiza o atare conferinţă a fost salutată de acad. Teodor Furdui, preşedintele Sfatului Academicienilor. Savantul a apreciat şi tematica originală şi elaborarea agendei de lucru care este una actuală şi are drept obiectiv de ai orienta pe cei care în ştiinţă.   

Un cuvânt de salut a adresat m.c. Ion Dediu, care a subliniat că această conferinţă este deosebită, pentru că reprezintă o etapă a istoriei ştiinţelor din această zonă a spaţiului european, pe care astăzi îl reprezintă ţara noastră. Mai este importantă şi prin faptul că această întrunire dă startul seriilor de conferinţe, simpozioane consacrate celei de a 70-a aniversare de la crearea primelor instituţii ştiinţifice din Republica Moldova.   
 
Conferinţa şi-a continuat lucrările în cadrul a şase secţii: Realizări şi perspective în domeniul Ameliorării Plantelor; Biomedicinei; Bioinformaticii; Schimbărilor Climatice; Siguranţei Alimentare; Ecologiei si Protecţiei Genofondului.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM