Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, m. c. Ion Guceac, alături de reprezentanţii autorităţilor publice centrale, a depus astăzi, 15 ianuarie, flori la bustul marelui poet, prozator şi publicist Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din capitală cu ocazia aniversării a 165-a din ziua naşterii Luceafărului poeziei noastre.
După depunerea de flori, reprezentantul conducerii Academiei de Ştiinţe a participat, de asemenea, la manifestaţia cultural-artistică, dedicată poetului Mihai Eminescu, desfăşurată în cadrul Zilei Naţionale a Culturii.
La eveniment au participat Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul în exerciţiu Iurie Leancă, membri ai Guvernului, deputaţi în Parlament, politicieni şi oameni de cultură.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
.jpg)
|