(Descoperiri şi inovaţii ale savanţilor moldoveni) Academicianul Valeriu Rudic, inventatorul BioR-ului

2016-05-18

În anii 90 ai secolului trecut, academicianul Valeriu Rudic inaugura în sfera cercetărilor biotehnologice fundamentale și aplicative o direcţie ştiinţifică nouă. Savantul îşi propunea să elaboreze modele noi de sinteză orientată a substanțelor biologic active cu efecte sanogene și de producere în condiţii controlate a biomasei cianobacteriei Arthrospira (Spirulina platensis) cu un conţinut biochimic prognozat. Inventarea noilor modele de extragere şi separare din biomasa de spirulină, în îmbinare cu metode şi procedee biochimice de fracţionare a principiilor bioactive şi de purificare a lor, a finalizat prin elaborarea şi punerea în aplicare a schemelor tehnologice integrate de obţinere a unui preparat biologic nou, cu structură complexă şi impact sporit, BioR®. Profilul și complianța terapeutică a BioR®-ului sunt determinate de complexitatea mecanismelor şi efectelor lor (acţiune antioxidantă, citoprotectoare, antiinflamatoare, imunomodulatoare, antivirală, hepatoprotectoare, normolipemiantă, antiaterogenă), confirmate de multiple cercetări biomedicale, toxicologice și clinice.

Contribuţia savantului Valeriu Rudic la evoluţia cercetărilor biotehnologice şi la diversificarea practicii medicinale este incontestabilă. Pe bază de BioR®, prin aplicarea tehnicilor farmacologice moderne, au fost elaborate, înregistrate și incluse în multiple scheme de profilaxie și tratament un şir de produse farmaceutice noi: BioR® soluţie injectabilă 0,5 % și BioR® capsule 5,0 mg (patologii ale ficatului, pancreasului); BioR® supozitoare 10,0 mg (disfuncții ale sistemului reproducător masculin); BioR® ovule 5,0 mg (afecțiuni ginecologice); BioR® gel 1%, Levobior unguent și Angenol gel (patologii oro-maxilo-faciale).

Recent, tot pe bază de BioR®, au fost dezvoltate, înregistrate și introduse în fabricație noi produse igienice, cum sunt, bunăoară, BioR® spray nazal (pentru igiena cavității nazale) și BioR® spray buco-faringian (pentru igiena cavității buco-faringiene). În Republica Moldova și România au fost înregistrate noi suplimente alimentare Imunobior® (care conține polizaharide sulfatate și zinc incorporat) și Aterobior® (care conține fosfolipide și seleniu incorporat). Aceste suplimente alimentare au acțiune antioxidantă depurativă şi intervin în reglarea unor funcții metabolice, normalizează funcția de protecție a organismului. Complexitatea mecanismelor de acţiune, accesibilitatea înaltă şi implicarea nemijlocită în procesele metabolice dereglate, reducerea sau lipsa efectelor adverse, originea inofensivă şi non-toxică, sunt criteriile care, întrunite, asigură promovarea remediilor terapeutice de generaţie nouă. Ele sunt competitive în profilaxia, tratarea şi combaterea stărilor patologice ale organismului. Compuşii activi biologic din diverse surse non-convenţionale, între care se află cianobacteriile şi microalgele, constituie subiectul a numeroase studii cu o vastă arie de cercetare: de la biotehnologie medicală şi farmaceutică la medicină experimentală şi clinică.

Academician Gheorghe DUCA