Actual: Prof. Toma Birmontienė din Lituania va susţine, la Academia de Ştiinţe, prelegerea publică „Constituţionalitatea amendamentelor constituţionale”

2016-03-25
 
Marţi, 29 martie 2016, ora 10:00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1), profesorul Toma Birmontienė, doctor în drept, fost judecător al Curţii Constituţionale a Lituaniei, va susţine Prelegerea publică „Constituţionalitatea amendamentelor constituţionale”.

Evenimentul este organizat de Institutul de Cercetări Juridice şi Politice în colaborare cu Curtea Constituţională a Republicii Moldova.
Obiectivul prelegerii constituie elucidarea aspectelor ce ţin de forţa juridică a Constituţiei, ca lege fundamentală care stabileşte principiile, pe baza cărora se organizează statul şi societatea, precum şi limitele de revizuire a acesteia.
 
În lumina principiilor asigurării supremaţiei Constituţiei, Curţii Constituţionale, îi revine rolul de a veghea ca orice modificare a Legii Supreme să fie în limitele cadrului constituţional.
 
În acest sens, vor fi abordate, în plan comparat, principalele aspecte ce vizează competenţa curţilor constituţionale de a supraveghea procedurile de modificare constituţionale. În cadrul prelegerii publice va fi analizată, cu precădere, experienţa Curţii Constituţionale din Lituania.
 
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
 
 
Eugenia Tofan, 
Centrul Media al AŞM