Declaraţia privind buna guvernare

2016-03-18

În temeiul prevederilor art. 16, alin.(l) din Legea nr.229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern, subsemnatul, DUCA Gheorghe, în calitate de Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, declar că Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dispune de un sistem de management financiar şi control a cărui organizare şi funcţionare permite furnizarea unei asigurări rezonabile precum că fondurile publice alocatc în scopul atingerii obiectivelor strategice şi operaţionale au fost utilizate în condiţii de transparenţă, economicitate, eficienţă, eficacitate, legalitate, etică şi integritate.

Sistemul de management financiar şi control cuprinde mecanisme de autocontrol, iar măsurile privind creşterea eficacităţii acestuia au la bază evaluarea riscurilor.

Pe baza rezultatelor autoevaluării, apreciez că la data de 31 decembrie 2015, sistemul de management financiar şi control al Academiei de Ştiinţe este conform cu Standardele naţionale de control intern în sectorul public.

Această declaraţie se întemeiază pe o apreciere realistă, corectă şi completă a sistemului de management financiar şi control al entităţii şi este emisă prin asumarea răspunderii manageriale şi are drept temei date, informaţii şi constatări consemnate în documentele aferente autoevaluării, precum şi în rapoartele de audit intern şi extern.

10 martie 2016

Gheorghe Duca

Declarația privind buna guvernare (în original)