Gunter Stock: Potenţialul uman al comunităţii ştiinţifice din Republica Moldova permite o conectare reală la cercetările europene

2016-01-25
 

A doua zi a aflării sale la Chişinău, prof. Gunter Stock, proaspătul Doctor Honoris Causa al AŞM, şi-a dedicat-o unei serii de întrevederi atât cu entităţi din cadrul AŞM, cât şi din afară. În dimineaţa zile de 20 ianuarie, proeminentul savant internaţional şi organizator al cercetărilor europene, împreună cu preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca şi prof. univ. Constantin Barbu din România, a avut o întrevedere cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, m.c. Vladimir Hotineanu.

În cadrul dialogului, parlamentarul a subliniat rolul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi necesitatea păstrării cercetării în Republica Moldova, precum şi alocarea banilor şi majorarea procentului din PIB pentru cercetare, ceea ce este foarte complicat pentru o ţară, precum este Republica Moldova. În acest sens, legislatorul a menţionat că procesul de modernizare a sistemului de cercetare necesită un suport deosebit din partea comunităţii ştiinţifice europene, invocând noul proiect de lege al Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, care ar putea fi pe înţelesul nu doar al cercetătorilor, dar şi politicienilor. „Trebuie să avem un proiect bun, cu care am putea ieşi în Parlamentul Republicii Moldova. Să susţinem Academia de Ştiinţe  în procesul de cercetare şi mai important ca atât, să susţinem tinerii cercetători din Republica Moldova”, a relevat Vladimir Hotineanu. Preşedintele Comisiei parlamentare a  precizat că, dacă nu se vor crea condiţii adecvate de muncă pentru tineret, dacă nu vor fi susţinuţi în activităţile lor de cercetare, în activităţile de perfecţionare, ei vor pleca.  

Deoarece Academia de Ştiinţe a Moldovei se află în proces de reformare, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca i-a înmânat profesorului Gunter Stock o scrisoare, în care solicită suport privind identificarea şi delegarea unui grup de experţi din diverse Academii Europene pentru a examina şi evalua Concepţia de reformare a sistemului actual de administrare a ştiinţei. Totodată, preşedintele Duca a venit cu propunerea, ca în 2018, Adunarea Generală a Academiilor de Ştiinţe Europene să fie organizată la Chişinău. Acest lucru este foarte important pentru comunitatea ştiinţifică, dar şi de mare impact pentru ţară noastră.

Institutul de Medicină Urgentă a fost cea de-a doua vizită a profesorului Stock, unde a fost întâmpinat de dr. Mihai Ciocanu, directorul instituţiei şi acad. Stanislav Groppa, vicepreşedinte al AŞM, director al Clinicii Neurologie şi Neurochirurgie şi Centrului Naţional de Epileptologie. Oaspetele s-a familiarizat cu starea de lucruri în instituţia medicală, organizarea prestărilor şi cercetărilor Institutului. Savantul a vizitat atât departamente medicale cum ar fi, neurologie, neurochirurgie, cât şi facilităţile de diagnostic. Profesorul a apreciat înalt modalitatea de organizare şi posibilităţile de a stabili o conlucrare cu Centrele de Excelenţă din Europa. Domnia Sa a menţionat că atât potenţialul uman al comunităţii ştiinţifice din Republica Moldova, cât şi cel tehnologic, permit o conectare reală la cercetările europene.       

Directorul Mihai Ciocanu a remarcat că instituţia este foarte responsabilă de această vizită, în primul rând, pentru faptul că îşi doreşte foarte mult  să consolideze relaţiile de colaborare în crearea capacităţilor, mai bine zis, pregătirea cadrelor, schimbul de experienţă care va constitui unul din pilonii de bază în această colaborare. „Am convenit că pe viitor, o parte din specialiştii din centrele universitare şi academice din Europa vor vizita instituţia pe o perioadă de 2-6 luni pentru a dezvolta capacităţi nemijlocit în instituţia noastră, dar şi în alte centre universitare din Republica Moldova”, a afirmat Dl Ciocanu. Totodată. directorul Institutului a menţionat că realizarea acestei idei va impulsiona dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul medicinii, dar şi interacţiunea dintre sectorul practic şi cel de cercetare. Acestea, în ultimă instanţă, ar face ca asistenţa medicală din Republica Moldova să fie efectuată în condiţii sigure, la cele mai înalte standarde ale ştiinţei medicale.
 
Conducerea Institutului a apreciat întâlnirea drept una creativă şi constructivă, sperând şi la  colaborări de mare perspectivă. Activitatea instituţiei şi rezultatele obţinute l-au impresionat pe profesorul Stock, iar o primă concluzie a Domniei Sale a fost că a văzut un potenţial cert de colaborare. Mai mult, profesorul a propus chiar unele direcţii noi,  unde colaboratorii ar putea fi şi mai activi şi ar avea rezultate şi mai frumoase.     
 
Agenda prof. Gunter Stock a inclus şi vizita la Universitatea AŞM. Rectorul instituţiei, acad. Maria Duca a prezentat oaspetelui succint istoria constituirii Universităţii, menţionând activitatea instituţiei şi rezultatele obţinute, proiectele internaţionale, pe care le gestionează. Profesorul a vizitat Laboratoarele de genomică, proteomică şi de bioinformatică, sălile de curs şi a discutat cu studenţii.
 
La Liceul AŞM, profesorul a făcut cunoştinţă cu condiţiile de studii şi de odihnă ale elevilor, a vizitat Biblioteca şi câteva săli de clasă, după care a avut o întâlnire cu un grup de elevi. Aceştia i-au adresat mai multe întrebări profesorului, arătându-se interesaţi de condiţiile de studiere a limbii engleze în Germania, priorităţile tinerilor şi ce viitor au aceştia în Germania etc. Profesorul a rămas profund impresionat de nivelul de cunoaştere al limbii engleze al elevilor, dar de cel intelectual al acestora
 
Programul vizitelor a finalizat la Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT). Directorul Roman Chircă a făcut o prezentare de ansamblu a instituţiei. Părţile şi-au exprimat încrederea că această vizită va fi fructificată din plin în activităţile orientate spre susţinerea inovaţiilor din Republica Moldova.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM