Cunoscutul explorator al arhivelor de pe Muntele Athos, dr. Florin Marinescu din Atena, însoţit de istoricul moldovean dr. Vlad Mischevca, au vizitat Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), unde a avut o întrevedere cu preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca.
Vizita profesorului Florin Marinescu, în vârstă de 65 de ani, care şi-a consacrat câteva decenii studierii documentelor româneşti din arhivele şi bibliotecile de la Muntele Athos este prilejuită şi de apariţia în Grecia şi România a trei lucrări scrise în colaborare cu dr. Vlad Mischevca de la Institutul de Istorie, Stat şi Drept (IISD) al AŞM, ce au fost prezentate personal academicianului Gheorghe Duca, care are, de asemenea, rădăcini greceşti. Lucrările urmează să fie lansate în toamnă, în cadrul unei conferinţe internaţionale, organizate de către Academia de Ştiinţe a Moldovei.
În cadrul întrevederii s-a conturat ideea că publicarea celor trei studii împreuna cu istoricul de la Chişinău, dr., conferenţiar Vlad Mischevca, ar putea servi drept punct de reper pentru noi proiecte de colaborare moldo-elenă şi aprofundarea relaţiilor ştiinţifice în domeniul cercetării istorice, mai cu seamă că domnitorii Moldovei au fost ataşaţi de mănăstirile de pe Muntele Athos, contribuind substanţial la dăinuirea lor în timp şi spaţiu, precum şi la întărirea creştinilor ortodocşi în Europa.
Agenda profesorului Florin Marinescu, specialist în paleografie şi genealogie medievală, a inclus şi întâlnirea cu un grup de cercetători de la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, unde a întreţinut discuţii cu directorul Institutului, dr. Gheorghe Cojocaru şi cu profesorul Demir Dragnev. Cercetătorul grec, Florin Marinescu – singurul de altfel care are acces la arhivele în limba română din bibliotecile athonite şi care a urcat Sfântul Munte de cel puţin 100 de ori pentru a studia documentele vechi româneşti consideră că, dincolo de curiozitatea ştiinţifică personală, are datoria de a îmbogăţi istoria neamului românesc cu informaţie utilă, menită să sprijine tinerii care doresc să urmeze o carieră ştiinţifică în domeniul cercetării istorice şi care, la rândul lor, să-i continue munca de cercetare a arhivelor preţioase pentru întreaga lume creştină.
Distinsul oaspete este un cercetător grec, cu instruire în România, fiind născut la 31.03.1946 la Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de istorie a Universităţii din Bucureşti (1969) a lucrat opt ani la Biblioteca Academiei ca paleograf. În 1978 s-a stabilit împreună cu familia în Grecia, ţara de origine a mamei sale, la Atena. Un an mai târziu (1979) a fost angajat la Centrul de Cercetări Neogreceşti (KNE) din cadrul Fundaţiei Naţionale de Cercetări, unde a lucrat până la ieşirea sa la pensie (2009). În paralel, timp de 20 de ani, a fost profesor de limba română la filiala greacă a Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene.
Prof. Florin Marinescu, care susţine că „trăieşte în zona fără graniţe a ideilor”, şi-a canalizat activitatea sa depistării şi valorificării tezaurului documentar de la Sf.Munte Athos, fiind singurul cercetător în Grecia specializat în paleografie chirilică românească. Este doctor în istorie al Facultăţii de Istorie din Bucureşti (din 1982) şi membru a zece societăţi ştiinţifice, cu precădere genealogice – şase greceşti, una românească, una italiană, una din Republica Moldova şi una internaţională („Academia de Genealogie”, unde este membru titular din 2002).
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|