Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Primăria municipiului Chişinău au semnat astăzi, 4 mai, un Memorandum de colaborare ce prevede instituţionalizarea relaţiilor dintre comunitatea ştiinţifică şi autoritatea locală privind soluţionarea problemelor din domeniul energetic, protecţia mediului ambiant, tehnologiile informaţionale, securitatea sănătăţii (inclusiv, promovarea tehnicii medicale autohtone), securitatea ecologică şi seismică a municipiului, transport; patrimoniul cultural.
Memorandumul a fost semnat de către preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca şi primarul mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă.
Potrivit acordului, părţile vor colabora în baza avantajului reciproc privind dezvoltarea infrastructurii oraşului, fiind luate în considerare interesele sociale şi economice ale societăţii, prin activităţi ce vor asigura suportul ştiinţific necesar pentru soluţionarea problemelor din domeniile menţionate.
Documentul prevede participarea la manifestări ştiinţifice organizate de ambele părţi (conferinţe, simpozioane, mese rotunde, sesiuni) şi constituirea comisiilor mixte pentru organizarea lor; participarea în comun la proiecte şi programe ştiinţifice locale şi internaţionale; schimb de experienţă, inclusiv prin realizarea de consultări, participarea la cursurile de perfecţionare; schimb de documente, date statistice, rezultate ale cercetărilor ştiinţifice, broşuri şi publicaţii de specialitate; întâlniri comune de lucru în scopul soluţionării operative a problemelor apărute;
În luarea sa de cuvânt, preşedintele AŞM a menţionat importanţa Memorandumului pentru comunitatea ştiinţifică, pentru care se deschid noi oportunităţi de a valorifica noi proiecte privind tehnologiile inginereşti, mediul ambiant, managementul calităţii apei etc., dar şi pentru municipiul Chişinău care necesită implicarea comunităţii ştiinţifice în soluţionarea problemelor cu care se confruntă municipalitatea.
Acad. Gheorghe Duca a adus mulţumiri primarului Dorin Chirtoacă pentru deschiderea Domniei sale si pentru susţinerea comunităţii ştiinţifice, crearea condiţiilor locative tinerilor cercetători prin promovarea programului „Prima casa”, menţionând în context şi avizul pozitiv privind instalarea bustului poetului Adrian Păunescu pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică.
La rândul său, primarul Dorin Chirtoacă a exprimat convingerea că în urma unei atare colaborări, comunitatea ştiinţifică va oferi soluţii noi pentru tot ceea ce înseamnă infrastructură modernă - apeducte noi, canalizări noi, economie nouă pentru iluminat public, dezvoltarea transportului electric, eficienţa energetică. „Suntem la o etapă nouă de activitate, o etapă nouă de dezvoltare, atunci când implicăm, în mod instituţional, comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova. Cel mai mult mizez pe soluţiile tehnologice avansate în rezolvarea problemelor în Chişinău, pentru că sarcina noastră acum este să ne dezvoltăm, să existe investiţii şi proiecte noi”, a declarat edilul capitalei. Toate aceste proiecte, însă, urmează să fie dezvoltate prin respectarea unor rigori a zilei de mâine, bine fundamentate, argumentate şi aici este nevoie de suportul ştiinţific, a remarcat primarul general al capitalei, specificând că împreună cu Academia de Ştiinţe se va reuşi continuarea lucrurilor bune.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM |