25 de ani de la explozia centralei de la Cernobîl

2011-04-26

Astăzi, 26 aprilie, s-au împlinit 25 de ani de la explozia reactorului patru al centralei atomice de la Cernobîl. Cu această ocazie, Laboratorul ,,Ecologia aşezărilor umane” al Institutului de Ecologie şi Geografie au organizat un seminar pentru comemorarea persoanelor care au avut de suferit în urma accidentului nuclear.

Deschiderea seminarului a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor exploziei devastatoare, care acum 25 de ani și-au pus în pericol propria viață pentru a salva sute de mii de alte vieți.

La eveniment au participat prof. univ. Tudor Cozar, directorul Institutului de Ecologie şi Geografie, acad. Boris Găină, acad. Ion Dediu, directorul viager al Institutului de Ecologie şi Geografie, Soloviov Alexandr, consilier al Ambasadei Republicii Belarus în Republica Moldova şi mulţi alţi specialişti în domeniul ecologiei şi geografiei.

Reamintim că la 26 aprilie 1986, la ora 01.23, reactorul numărul patru al centralei de la Cernobîl a explodat în timpul unui test de securitate. Deflagraţia a ridicat dala superioară a reactorului, cu o greutate de 2.000 de tone. Iar, combustibilul nuclear a ars timp de peste zece zile, emiţînd elemente radioactive cu o intensitate echivalentă cu cel puţin 200 de bombe de la Hiroshima şi contaminînd o mare parte din Europa, în special Ucraina, Belarus şi Rusia.

Rodica Isopescu,
Centrul Media al AŞM