În zilele de 24-25 mai 2011, Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei organizează Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională „Probleme actuale ale arheologiei, etnologiei şi studiului artelor”, în cooperare cu Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO.
Lucrările Conferinţei se vor desfăşura cu începere de la ora 10.00 pe 24 mai şi de la ora 9.00 pe 25 mai, în sediul central al Academiei de Ştiinţe a Moldovei din bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1, în cadrul secţiilor tradiţionale „Arheologie”, „Etnologie”, „Arte vizuale” şi „Arte audiovizuale”, precum şi în cadrul Atelierului „Condiţia criticii de artă în contextul timpului”, ediţia a III-a.
Doritorii de a participa la Conferinţă îşi vor anunţa intenţiile, temele şi rezumatele comunicărilor până la data de 19 aprilie 2011 la telefoanele sau adresele elctronice:
27-25-43, [email protected] – Silviu Tabac;
26-09-59, [email protected] – Oleg Leviţki;
27-10-07, [email protected] – Svetlana Procop;
27-26-84, [email protected] – Tudor Stavilă;
26-09-58, [email protected] – Ana-Maria Plămădeală.