Primăria Chişinău, de comun cu administraţia Sălii cu Orgă şi compozitorul Eugen Doga vor organiza, la 7 aprilie curent, un spectacol cu genericul „Oraşul meu alb", dedicat tinerilor intraţi în legendă la 7 aprilie 2009.
Cu acest prilej, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă şi maestrul Eugen Doga au susţinut astăzi o conferinţă de presă, în care au dezvăluit motivul organizării concertului.
Potrivit compozitorului Doga, la scrierea Suitei a VI-a, lucrare ce va fi interpretată în premieră la spectacolul din 7 aprilie, maestrul a fost inspirat din acţiunile tinerilor curajoşi care au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale acum 2 ani, unii din ei devenind victime a împrejurărilor, deşi n-au purtat vină pentru devastările comise atunci. Academicianul declară că în lucrarea dată sunt abordate 2 teme: pe de o parte agresivitatea, iar de cealaltă - tristeţea din sufletul mamelor, a căror fii au avut de suferit, dar şi acea notă de lumină, pentru care tinerii au ieşit în stradă. „Vreau ca cele 2 lumi care se ciocnesc în această suită, să iasă cu un pic de speranţă", a spus maestrul.
Eugen Doga îşi doreşte ca pe 7 aprilie, în Sala cu Orgă să fie prezenţi atât băieţii care au ieşit să-şi apere viitorul, cât şi cei care i-au admirat şi-i admiră. „Vreau ca primii să vadă că nu sunt uitaţi, că fapta lor a rămas nu doar în memorie, ci şi în fapte concrete, precum muzica şi acest spectacol, iar alţii, care i-au admirat şi-i admiră - să-i susţină şi acum", spune Eugen Doga. Compozitorul a subliniat că scopul muzicii sale este de a aduna lumea, „pentru că-i tare duşmănită şi despărţită".
Aproape tot programul spectacolului este în premieră, cu excepţia pieselor arhicunoscute, pe care oricine ar vrea să le audă la un spectacol susţinut de Eugen Doga. În program vor mai evolua: Orchestra Naţională de Cameră, dirijor şi solist Cristian Florea, Corul de Cameră, conducător Ilona Stepan, dar şi elevii Liceului „Ciprian Porumbescu".
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău
Sursa: http://chisinau.md