Invitaţie la colaborare internaţională

2011-03-02
 

La 2 martie 2011, la Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice (IIEŞP) al AŞM a avut loc o întrevedere cu reprezentantul Centrului Internaţional de Dezvoltare a Politicilor Migraţionale (ICMPD), Violeta Wagner, la care a participat dr.hab., prof. Ion Guceac, secretarul ştiinţific general al AŞM şi dr., conf. Mihai Guzun, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM.

În cadrul întrevederii a fost pus în discuţie Programul tematic de cooperare cu ţările terţe în domeniul migraţiei şi azilului „Consolidarea capacităţilor de formare şi analitice privind migraţia în Moldova şi Georgia.

Obiectivul general al acţiunii constă în consolidarea capacităţilor instituţiilor guvernamentale de a gestiona migraţia ca o bază pentru dezvoltarea şi implementarea parteneriatelor de mobilitate în Georgia şi Moldova. Obiectivul specific al acţiunii se axează pe două aspecte: creşterea bazei de cunoştinţe privind migraţia între factorii de decizie din Guvern şi mediul academic într-un mod durabil şi stimularea cooperării între mediul academic şi Guvern pentru a corespunde necesităţilor analitice ale autorităţilor în conceptualizarea şi implementarea politicilor privind migraţia.

Potrivit descrierii, în conformitate cu obiectivele generale, acţiunea propusă contribuie la o gestionare mai bună a tuturor aspectelor legate de fluxurile migraţionale în Georgia şi Moldova, prin consolidarea capacităţilor instituţionale de a gestiona migraţia ca element fundamental în dezvoltarea şi implementarea parteneriatelor de mobilitate între UE şi aceste ţări.

Acţiunea îşi propune să contribuie la o aliniere mai semnificaţivă a Moldovei la standardele UE de gestionare a imigraţiei şi emigraţiei, inclusiv, migraţia forţei de muncă legală, potrivit obligaţiilor faţă de protecţia internaţională a drepturilor omului. Totodată, acţiunea îşi propune o intervenţie strategică ce consolidează capacitatea instituţiilor guvernamentale ale Republicii Moldova şi Georgiei de a-şi asuma responsabilităţi în domeniul migraţiei.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM