Preşedintelui Fundaţiei „Dede Gorgud”, Eldar Ismaylov, redactor-şef al jurnalului internaţional "Lumea Azerbaidjanului", i-a fost conferită Medalia de Argint a Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru contribuţie semnificativă în dezvoltarea relaţiilor ştiinţifice şi culturale moldo-azere, consolidarea prieteniei între Moldova şi Azerbaidjan.
Distincţia a fost înmânată de către preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, care i-a dorit şi în continuare succese remarcabile în dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare şi de prietenie între popoarele ambelor ţări.
La rândul său, Eldar Ismaylov a apreciat înalt această recunoaştere din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, menţionând că atare apreciere a activităţii sale este o mare onoare pentru Domnia sa, iar acest gest nu face decât să-l motiveze să depună şi mai mult efort întru servirea intereselor şi apropierea popoarelor Azerbaidjanului şi Republicii Moldova.
Editorul şi redactorul revistei “Lumea Azerbaidjanului”, Eldar Ismaylov a menţionat că următorul număr al revistei va fi dedicat integral Republicii Moldova, acesta fiind prima publicaţie din Azerbaidjan în limba rusă şi engleză. Revista este difuzată în regiunile populate compact de azeri, iar scopul ei este concilierea civică şi interetnică, cimentarea comunităţii de conaţionali şi extinderea intereselor sociale.
În „Anul Moldovei”, după cum s-a exprimat proaspătul deţinător al Medaliei de Argint a AŞM, Fundaţia va participa la realizarea unui film despre compatrioţii azeri, dar şi despre prietenii Azerbaidjanului şi la diverse proiecte de schimb cultural şi relaţii de prietenie.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|