Comisia Naţională de Heraldică a Republicii Moldova, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Societatea de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore” organizează, joi, 3 februarie 2011, Masa rotundă „Identitatea simbolică neoficială a Republicii Moldova”, ediţia a II-a.
Evenimentul este iniţiat de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova şi are drept scop selectarea imaginilor şi identificarea personalităţilor reprezentative pentru ţara noastră care ar putea fi incluse în noul model de paşaport biometric.
În cadrul discuţiilor vor participa cercetători în domeniul simbolicii heraldice, semioticii, ştiinţelor istorice, etnologiei, studiului artelor, filologiei ş.a.
Masa rotundă va avea loc în sediul central al Academiei de Ştiinţe a Moldovei din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1, Sala Mică, începând cu ora 10:00.
Amintim, că prima ediţie dedicată identităţii simbolice neoficiale a Republicii Moldova a avut loc la 20 decembrie 2006 şi a fost dedicată emblemelor neoficiale din domeniul florei şi faunei (copacul naţional, planta naţională, pasărea naţională, animalul naţional etc.)
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|