Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică al AŞM, în comun cu Fundaţia „PRISA” au organizat, la 27 ianuarie curent, Masa rotundă „Problemele şi consecinţele creşterii preţurilor şi tarifelor în Republica Moldova”.
La eveniment au participat reprezentanţi ai mediului academic, universitar, mediului de afaceri, reprezentanţi ai ministerului Economiei, ministerului Finanţelor, Agriculturii şi Industriei Alimentare, ministerului Sănătăţii, Biroului Naţional de Statistică, Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, Inspectoratului Fiscal de Stat, ANRE, CCCEC, experţi independenţi.
„Este important formatul în care se discută o temă atât de sensibilă pentru Republica Moldova. Apreciem prezenţa atât a experţilor, mediului academic, ştiinţific, cât şi reprezentanţilor economie reale, cei care aduc tot suportul pentru bugetul consolidat şi impozitele cărora sunt redirecţionate de către stat pentru a efectua acele compensaţii necesare păturilor socialmente vulnerabile ale societăţii”, a menţionat Valeriu Pleşca, preşedinte PRISA. Domnia sa şi-a exprimat regretul vizavi de lipsa atitudinii din partea factorilor de decizie, considerând că majorarea nejustificată a tarifelor aduc într-o situaţie gravă atât sectorul social, cât şi economic, dat fiind că în urma majorării preţurilor mulţi agenţi economici se vor pomeni într-o situaţie de prefaliment, într-o situaţie, când nu vor avea rentabilitate economică şi vor fi nevoiţi să-şi închidă activităţile, iar salariaţii să fie trimişi acasă.
Directorul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (IEFS) al AŞM, dr.hab. Alexandru Stratan susţine că orice majorare, indiferent că este la gaze, energie electrică vizează, în primul rând, păturile socialmente vulnerabile ale populaţiei şi aceasta ar trebui să preocupe autorităţile, dar se pare că pârghiile existente în stat sunt limitate şi statul nu este pregăti pentru a contracara aceste procese inflaţioniste, aceste majorări cu impact negativ asupra persoanelor cu un venit mic. „Mai întâi se operează majorări, toţi se revoltă, au loc diverse explozii sociale, după care se caută anumite mecanisme, compensaţii, însă, un stat cu adevărat democratic trebuie să-şi protejeze cetăţenii săi”, a subliniat directorul IEFS. În atare situaţie, a adăugat economistul, s-ar putea afla şi persoanele cu un venit mediu şi asta pentru că la noi, mai mult de jumătate din venituri sunt achitate pentru servicii locativ comunale, specificând că în ţările UE, comunitatea unde tindem să ne integrăm, aceste cheltuieli deţin o cotă sub 20 la sută.
Referitor la evoluţia preţurilor în Republica Moldova ca rezultat al ineficienţilor în economie, Viorel Gîrbu, consilierul preşedintelui AŞM pe probleme economice şi inovării, a reliefat că „fără îndoială evoluţia preţurilor pe pieţele naţionale necesită o atenţie deosebită a factorilor de decizie, deoarece mărimea acestora pentru anumite categorii de produse în Moldova depăşeşte deja media de pe continentul european". Cu referire la costurile de producţie, V. Gîrbu a intervenit cu câteva observaţii care relevă că cererea internă de bunuri şi servicii în Moldova este satisfăcută în bună parte din contul importurilor, iar în cazul bunurilor importate o categorie importantă de cheltuieli o reprezintă costurile de transport. Din acest motiv, susţine specialistul, o modalitate eficientă de a reduce nivelul preţurilor în Republica Moldova îl poate constitui înlocuirea importurilor prin producţia proprie. Măsura care necesită a fi întreprinsă ar fi elaborarea unei strategii eficiente în acest sens.
Potrivit economistului, un alt aspect care joacă un rol important în formarea costurilor de producţie îl reprezintă tehnologiile folosite în procesul de fabricaţie. „Moldova înregistrează deficienţe la acest capitol, iar acţiunile care pot produce o schimbare ţin de creşterea finanţării sectorului naţional de Cercetare şi Dezvoltare, precum şi instituirea unui instrument financiar eficient de stimulare a re-tehnologizării agenţilor economici autohtoni”. V. Gîrbu a specificat că fără o politică coerentă, susţinută de stat în domeniul Cercetării şi Dezvoltării şi în lipsa accesului la resurse financiare ieftine, este greu de imaginat cum poate avea loc revigorarea sectorului industrial naţional.
Viorel Gîrbu şi-a finalizat prezentarea adresând o întrebare: Ce ne dorim să facem, de fapt? Să ne luptăm cu consecinţele finale ale unei ineficienţe economice sau, totuşi, încercăm să abordăm problemele care influenţează în esenţă problema preţurilor? Ce ne dorim noi, stabilitate, ceea ce, din păcate pentru Republica Moldova înseamnă sărăcie, pentru că avem un nivel de dezvoltare foarte jos, cel mai mic de pe continentul european sau, totuşi, ne dorim o creştere economică? Şi atunci, dacă ne dorim creştere, de ce obiectivul primar al politicii monetare promovat în Moldova este stabilitate şi nu creştere?
Evenimentul a abordat subiecte de actualitate şi de importanţă majoră ce vizează aspecte ale formării preţurilor în Republica Moldova, impactul preţurilor asupra economiei naţionale, influenţa creşterii preţurilor asupra bunăstării populaţiei din RM, evoluţia preţurilor la produsele energetice etc.
În cadrul discuţiilor, pe alocuri aprinse, participanţii au căutat să formuleze anumite sugestii, recomandări, trasând anumite concluzii. Dată fiind prezenţa la masa rotundă a celor mai vizaţi în problema discutată, organizatorii evenimentului au menţionat că toate punctele de vedere expuse, toate abordările venite din partea auditoriului vor fi sintetizate, puse pe hârtie, iar nota de expunere şi motivaţia să garanteze factorilor de decizie că recomandările prezentate de persoane vizate în materie răspund atât nevoilor consumatorilor, cât şi reprezentanţilor economie reale.
Eugenia Tofan,
|