După audierea dărilor de seamă a subsecţiilor ştiinţelor biologice, chimice, ecologice şi agricole din cadrul Secţiei de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii a AŞM, la raport a fost invitată subsecţia ştiinţelelor medicale.
La Adunarea Anuală a participat conducerea AŞM şi noul ministru al Sănătăţii, Andrei Usatâi. Înainte de a trece la audierea rapoartelor, acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele AŞM, coordonatorul Secţiei de Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii a AŞM a anunţat un moment de reculegere în memoria regretatului savant, acad. Constantin Tîbîrnă.
Activitatea raportată de către directorii instituţiilor din cadrul Secţiei a vizat cele mai eficiente rezultate ştiinţifice ale instituţiilor din cadrul Secţiei pe anul 2010 şi pe perioada anilor 2006-2010. Raportorii au evidenţiat în mod semnificativ atât succesele remarcabile înregistrate, cât şi problemele care au pus în dificultate realizarea anumitor activităţi, printre acestea fiind menţionate insuficienţa mijloacelor financiare, lipsa utilajului medical performant pentru asigurarea procesului de lucru în laboratoare, problema pregătirii cadrelor etc. În urma prezentării avizului comisiei de experţi, în care s-a menţionat că toate lucrările de cercetare ştiinţifică şi inovare planificate au fost realizate în volumul preconizat, în termeni stabiliţi şi la nivel adecvat, toate rapoartele au fost aprobate. Tot în cadrul Adunării, rapoarte de activitate au prezentat şi membrii AŞM din cadrul Secţiei.
Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi a adus mulţumiri savanţilor pentru munca desfăşurată în această perioadă în realizarea obiectivelor privind cercetarea în domeniul ştiinţelor medicale. Ministrul a constat că şi în condiţiile unui buget auster pentru ştiinţă, comunitatea medicală a obţinut rezultate remarcabile, specificând că pentru un atare volum de cercetări, în străinătate s-ar fi cheltuit sume mult mai mari. Oficialul s-a referit şi la modul de organizare a cercetărilor ştiinţifice, accentul fiind pus pe o abordare integrată şi sistemică a problemelor şi care, în opinia sa, ar aduce rezultate evidente. Pentru a spori eficienţa cercetărilor medicale, ministrul consideră necesar crearea unui Fond naţional de cercetare în medicină, care ar putea deschide porţile şi pentru alţi donatori. Recunoscând existenţa problemelor acumulate în domeniul medicinii, Andrei Usatâi a expus intenţia de a iniţia consultări, în acest sens, pentru a identifica priorităţile, după care, de comun cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor va încerca obţinerea de finanţare pentru realizarea acestora.
Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, a mulţumit noului ministru al Sănătăţii pentru receptivitate şi prezenţă la întrunirea anuala a elitei medicale, unde a avut o posibilitate unică de asista la o sinteză a activităţii comunităţii medicale pe parcursul a cinci ani. Cuvinte de mulţumire a adresat şi directorilor instituţiilor care au prezentat rapoarte şi care, în condiţii de austeritate, sume modeste de bani au reuşit atare performanţe. Într-o altă ordine de idei, preşedintele AŞM s-a referit la o serie de probleme ce preocupă nu doar comunitatea medicală, ci şi comunitatea ştiinţifică în general. În context, a abordat problema pregătirii cadrelor – o problemă majoră cu care se confruntă toate instituţiile şi care trebuie sa devină o prioritate. Un alt subiect important expus de preşedintele AŞM a vizat consolidarea comunităţii ştiinţifice, inclusiv prin accesul la noi tehnologii, la proiecte interdisciplinare pentru o cercetare avansată, sporind competitivitatea. De asemenea, a fost expusă propunerea ca dările de seamă pe viitor să se desfăşoare sub formă de conferinţe ştiinţifice anuale a fiecărei secţii, unde vor fi propuse două-trei prezentări dintre cele mai valoroase, care să se axeze anume pe rezultatele ştiinţifice.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
|