Top 10 cele mai tari inovaţii din 2010

2010-12-27

Publicaţia popsci.com a desemnat cele mai mari inovaţii ale anului în domenii care merg de la industria auto până la gadgeturi, ecologie şi echipamente medicale.

Auto - Porsche Spyder 918

N-are inca preţ, dar deja 2.000 de oameni au trimis scrisori companiei că ar vrea să cumpere hibridul.

Aviaţie şi spaţiu: Solar Impulse HB-SIA

Aparatul cu emisii zero, alimentat solar şi pe baterii, a fost operat de pilotul elveţian Andre Borschberg într-un zbor de 26 de ore, în care a atins o altitudine maximă de 8.700 de metri. De acolo a planat, marcând la aterizare primul zbor al unui aparat care a trecut noaptea cu energia acumulată peste zi. Fabricat în principal din fibră de carbon, avionul are aproape 1.600 de kilograme, cât un sedan de clasă medie. Este propulsat de 4 motoare care dezvoltă 10 cai putere fiecare. Ele funcţionează cu energie solară, înlocuită cu două ore înainte de apus de baterii litiu-polimer.

IT: Intel Wireless Display

Web-ul oferă mult mai mult entertainment decât TV-ul, dar cui îi pasă când totul e înghesuit pe un ecran mic de laptop? Acum, Intel wireless Display (WiDi) face internetul vizibil pe mega televizorul din sufragerie. Fără programare şi fără cabluri suplimentare. Cheia este comunicarea dintre procesoarele Intel Core iSeries şi un mic receiver care se ataşează la TV. Pornirea WiDi-ului se face prin simpla apăsare a unei taste dedicate de pe tastatură.

Deocamdată, rezoluţia maximă la care lucrează WiDi e de 750p. Însă upgrade-ul la 1080p full HD este foarte aproape. În plus viitoarele televiyoare vor avea WiDi ready, care va ănlătura şi reciever-ul.

Inginerie - Burj Khalifa

La 827,9 metri înălţime, Burj Khalifa este de departe cea mai înaltă clădire construită vreodată de om, depăşind-o cu peste 300 de metri pe, odată inegalabila, Taipei 101. În structură, scală şi greutate, mândria Dubaiului este “un animal diferit”, spune Bill Baker , inginerul Skidmore Owings & Merrill, care a desenat “bestia” alături de arhitectul Adrian

 

Clădirea a fost inaugurată oficial la data de 4 ianuarie 2010. Costurile totale ale proiectului au fost de 1,4 miliarde de dolari. Are 160 de etaje (record deţinut anterior de Willis Tower — 108) servite de cele mai rapide lifturi din lume (64 km/h)

Gadgets - Apple Ipad

Companiile au încercat mulţi ani să îndese un computer într-o tabletă. Ba ieşeau prea grele, ba softul era greoi, ba ecranul era prea mic. Apple a reuşit să facă ce dorea toată lumea: un tablet subţire cu un ecran excelent şi o interfaţă extrem de simplă care te face să vrei sa stai pe spate şi să te joci. Trucul? Decât să micşorezi un calculator, mai bine măreşti un telefon.

Tehnologie Verde: Groasis Waterboxx

Zonele secetoase au în fapt destulă apă să susţină copacii zeci de ani, însă e la căţiva metri de suprafaţă. Pentru că ploaia şi apa din irigaţii se evaporă foarte repede, multe plante tinere se usucă înainte ca rădăcinile lor să atingă rezervorul vital.

Inovaţia consta într-o găleată cu un design foarte interesant. Waterboxx e desenată defapt mai mult ca o gogoaşă decât o găleată.Ea ajută planta să supravieţuiască până trece de partea de pământ arid şi ajunge la apă. Se aşează pe o plăntuţă, după care se pun câţiva litri de apă în bazinul anti-evaporare al găleţii. De aici, Waterboxx preia toate operaţiunile. În timpul nopţii, este proiectată să se răcească mai repede decât aerul ambiant, recuperând prin condens o parte din vaporii atmosferici. Astfel îşi reface rezerva de apă. În timpul zilei, prin tubul central, găleata lasă să curgă 3-4 linguriţe de apă. Astfel planta este susţinută, dar şi încurajată să caute mai multă apă. Procesul ar trebui sa dureze în jur de un an. Găleata poate fi folosită 10 ani.

Sănătate - GE Healthcare Vscan

Vscan este un dispozitiv cu ultrasunete cu ajutorul căruia un doctor poate vedea bătăile inimii sau felul în care curge sângele printr-un rinichi. De fapt este un ecograf de mărimea unui smartphone, care costă doar 7.900 de dolari.

Home Entertainment - TV Panasonic Viera TC-P50VT25

Într-o luptă pe un film 3D, Viera s-ar bate de la egal la egal cu un cineplex. În timp ce ceilalţi fabricanţi au intrat în a treia dimensiune cu upgrade-uri de LCD, Panasonic a fost singura companie care a lucrat cu plasmă ultrarapidă. Şi s-a dovedit că plasma este lucrul care face 3D-ul acasă să arate bine.

Home Technology - Robotul aspirator Neato Robotics XV-11

Spre deosebire de arhi-cunoscutul Roomba, care curăţă random şi ocoleşte obstacole, Neato curăţă strategic. Scanează camera cu laser infraroşu, ajungând la 4.000 de citiri pe secundă, ceea ce-i permite să stabileasca instant distanţele către obiectele din jur. Apoi calculează traseele pe care le are de făcut pentru a curăţa cât mai eficient camera.

Hobby - Amfibia Sealegs 7.1 M RIB

Primul vas amfibie comercial cu tracţiune integrală şi roţi retractabile! Sealegs e o barca rigid-gonflabilă care poate fi lansată de aproximativ oriunde.

Sursa: http://www.money.ro