Un veac sub semnul performanţei. La mulţi ani, Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare!

2010-11-22
 

An jubiliar pentru Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, anterior cu denumirea de Institutul de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie.

Un veac sub semnul performanţei a fost mesajul participanţilor la şedinţa festivă, consacrată jubileului de 100 de ani de la fondarea Institutului de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie, care a avut loc recent în incinta Filarmonicii Naţionale.

Manifestarea a debutat cu prezentarea, de către directorul general al Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, dr. hab., prof. Constantin Dadu, a unui amplu raport din domeniul horticol, în care au fost punctate cele mai importante repere privind începutul şi afirmarea acestei instituţii. Parcurgând etapele de evoluţie ale institutului, directorul a evidenţiat contribuţiile concrete ale activităţii ştiinţifice, menţionând un număr impresionant de personalităţi care au pus umărul la edificarea instituţiei, care au muncit şi muncesc cu determinare în cadrul institutului.

Pentru a marca momentul festiv şi pentru a exprima cuvinte de înaltă apreciere colaboratorilor institutului pentru contribuţia considerabilă la dezvoltarea ramurilor pomicole şi viticole, în numele Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a comunităţii ştiinţifice, un mesaj de felicitare a adresat prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Teodor Furdui. În luarea sa de cuvânt, prim-vicepreşedintele AŞM a ţinut să sublinieze că, graţie colaboratorilor acestui institut, dar şi celor care au activat pe parcursul anilor, Republica Moldova a fost recunoscută drept „livadă înfloritoare, iar strugurii şi fructele au devenit carte de vizită a ţării”.

Luând în considerare realizările ştiinţifico-practice ale Institutului şi cu prilejul jubileului, prin decizia Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM, Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare i-a fost conferită cea mai înaltă distincţie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Medalia „Dimitrie Cantemir”, cu Diploma de Merit fiind menţionaţi mai mulţi colaboratori ai institutului.

La gala aniversară, cu un mesaj de felicitare din partea preşedinţiei a venit conf. dr. Constantin Ţurcanu, consilierul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova. În mesajul adresat colectivului institutului se menţionează că datorită realizărilor ştiinţifice ale savanţilor care au activat şi activează în cadrul institutului, pomicultura, viticultura şi vinificaţia, bazate pe tradiţiile seculare, au cunoscut în Moldova o dezvoltare impresionantă. „Contăm pe faptul că, colectivul Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare va găsi noi soluţii pentru dezvoltarea horticulturii, punând la dispoziţia producătorilor agricoli noi soiuri şi tehnologii, contribuind în mod direct la redresarea sistemului economic din ţară”, se arată în mesaj.

„Prin activitatea acestui institut ne-aţi dus faima în toată lumea, când toţi ştiau că cele mai bune fructe, legume şi cel mai bun vin sunt ale noastre şi datorită acestui fapt astăzi pătrundem şi pe piaţa europeană”, a menţionat ministrul interimar al Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, dr.hab., prof. Vasile Bumacov, considerând sectorul unul dintre cele mai competitive.

În cadrul festivităţii, directorului Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare i-a fost înmânată Diploma Guvernului, semnată de premierul Vlad Filat, iar pentru activitate îndelungată în domeniul cercetării agricole, merite deosebite în dezvoltarea ramurii hortiviticole, profesionalism, responsabilitate şi cu prilejul jubileului de 100 de ani de la fondarea Institutului de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare  a menţionat mai mulţi colaboratori ai institutului cu Diploma de Onoare.

Printre cei care au adresat mesaje de felicitare cu prilejul centenarului Institutului s-au numărat acad. Valeriu Canţer, preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare, m.c. Gheorghe Cimpoieş, rectorul Universităţii Agrare de Stat din Moldova, reprezentanţi ai institutelor ştiinţifice.

Institutul de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie, actualmente, Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare - instituţie de cercetări ştiinţifice din Republica Moldova, coordonator al progresului tehnico-ştiinţific în domeniul horticulturii şi vinificaţiei din Republica Moldova.
Institutul de Pomicultură, Viticultură şi Vinificaţie îşi are începutul de la un câmp viti-pomicol experimental, inaugurat la 10 septembrie 1910, în suburbia Costiujeni.
Pe parcursul celor 100 ani câmpul experimental a fost supus unui şir de transformări, având statut de staţiune experimentală, ulterior, transformat în institut de cercetări ştiinţifice, cu diferite denumiri ce vizau domeniul viticulturii, vinificaţiei şi pomiculturii, fiind încadrat în asociaţii ştiinţifice şi de producţie.

Actualmente, Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare reprezintă un colectiv format din 285 angajaţi, numărul colaboratorilor ştiinţifici constituind 189 persoane, inclusiv 8 doctori habilitaţi şi 23 doctori, un academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Galerie foto


Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37