Îndurerată familie PĂUNESCU, dragă Carmen, Ana-Maria, Ioana şi Andrei.

Stimaţi cititori, radioascultători şi telespectatori ai operei marelui poet român contemporan, ADRIAN PĂUNESCU, un admirabil Om de omenie, un intelectual rafinat, un spirit enciclopedic, un ctitor de cuvinte “atins de aripa geniului”, un strălucit valorificator al Limbii Române şi al Istoriei Neamului. O mare personalitate a culturii şi spiritualităţii româneşti, care a devenit legendă şi scriitor clasic încă în timpul vieţii, un patriot adevărat, care s-a dăruit până la sacrificiu poporului său, un Prometeu pornit din Basarabia ca să ne deschidă ochii minţii cu Flacăra lui fermecată, prin care a semănat în sufletele noastre rătăcite - căldură, lumină, iubire creştină şi unitate naţională.

De câteva zile tot refuz să cred că este adevărată vestea plecării dintre noi a scriitorului ADRIAN PĂUNESCU. Sunt aici, lângă această “barcă”, care ni-l duce în ultima sa călătorie şi tot nu pot să cred. Mă gândesc că s-a pornit la drumul lung vineri, iar duminica la creştini face minuni…

Nu avem, moarte, cu tine nimic, dar ce-ai face tu şi cum ai trăi de-ai avea fii ca GRIGORE VIERU, ADRIAN PĂUNESCU şi aceştia ar muri?!

După moartea marelui nostru poet GRIGORE VIERU, prieten de suferinţă al scriitorului ADRIAN PĂUNESCU, Tricolorul din sufletele noastre a coborât din nou în bernă. E prea mult într-un timp atât de scurt!

GRIGORE VIERU şi ADRIAN PĂUNESCU, - aceşti doi mari poeţi ai neamului parcă au fost fraţi gemeni: ambii vin din Basarabia, actualul stat R. Moldova. Ambii au fost dăruiţi de Dumnezeu cu mare talent şi energie creatoare magnifică. Ambii au fost poeţi misionari pentru a-şi deştepta şi mobiliza poporul în drumul lung spre Libertate. Ambii au fost cu adevărat scriitori ai poporului: citiţi, cunoscuţi şi admiraţi de la vlădică până la opincă. Ambii au făcut istorie prin versurile lor cântate, lansând zeci de şlagăre şi artişti valoroşi, care nu se ştie dacă răzbăteau vreodată pe marea scenă. Ambii au intrat în politică, sacrificându-se pentru binele neamului nostru. Şi pentru tot acest bine naţional, ambii au fost bătuţi din toate părţile, răniţi, hăituiţi, trădaţi şi discreditaţi în mod organizat. Ambii au părăsit această lume din cauza inimii zdrobite, care a cedat şi n-au mai putut fi salvaţi.

Am cunoscut o sută de poeţi şi toţi erau bolnavi de inimă, spunea un om înţelept. Inima poeţilor este foarte sensibilă, pentru că ei fac totul din inimă şi pun multă inimă în ceea ce fac…

Oare câţi poeţi trebuie să mai moară ca să înţelegem atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, că trebuie să ne cinstim şi să ne respectăm creatorii, eroii neamului în timpul vieţii lor, nu după moarte?!

Spunea zilele acestea minunatul nostru actor Florin PIERSIC, că poetul ultrasentimentelor ADRIAN PĂUNESCU ”a murit de inimă rea”. Aşa este! Am simţit şi am înţeles această dramă la 30 august 2010, zi în care a făcut chiar imposibilul să ajungă la Chişinău şi să sărbătorească împreună cu noi Ziua Limbii ROMÂNE, deja în calitate de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Era tare mâhnit… şi doar după ce a ieşit din Academie s-a înviorat puţin.

Pentru noi, cei din R. Moldova, ADRIAN PĂUNESCU a fost ca un profesor. Celebrul său Cenaclu Flacăra l-a făcut popular şi în Basarabia. Acest Cenaclu a fost o adevărată salvare pentru cei din Moldova sovietizată. Mii şi mii de basarabeni ascultau în mod clandestin transmisiunea spectacolelor de la Radio Bucureşti, savurând frumoasa limbă română şi minunatele melodii, care dădeau basarabenilor speranţă... GRIGORE VIERU afirma într-un interviu: „prin excepţionalele sale cărţi de poezie, prin istorica publicaţie Flacăra, prin celebrul Cenaclu Flacăra, Adrian PĂUNESCU ctitorise o altă Românie. Pentru basarabeni el devenise un profesor de limba română, de literatură şi istorie a neamului”.

Suntem mândri de faptul că ADRIAN PĂUNESCU a fost dăruit lumii de Basarabia. ADRIAN PĂUNESCU nu a uitat niciodată de noi, a purtat mereu în suflet Basarabia aflată “pe Cruce”, ne-a înţeles ca nimeni altul, a scris continuu despre noi şi s-a luptat ca un gladiator pentru basarabenii lui atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles.

Eu personal mă mândresc şi cu faptul ca sunt născut în acelasi sat – Copăceni – cu ADRIAN PĂUNESCU. I-am admirat întodeauna talentul scriitoricesc şi oratoric, precum şi vocea distinctă cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu pentru a deştepta şi lumina conaţionalii sai. L-am admirat si pentru faptul ca a fost intotdeauna UN OM LIBER, un misionar si un clopotar al poporului său, un Om bun şi blajin.

ADIO, iubite frate ADRIAN PĂUNESCU,
ADIO, mare Poet şi Patriot cu dragoste sinceră de ţară,
ADIO, “biet Artist”, Actor al teatrului vieţii foarte trist,
ADIO radioînvăţătorul de Limbă Română şi Istorie al basarabenilor, care s-au redeşteptat cu Flacăra, marcată de Totuşi Iubirea.

În aceste momente grele pentru întreaga Naţiune, intelectualitatea din RM este alături de familia PĂUNESCU şi de tot poporul român. Ne rugăm să vă dea Dumnezeu putere pentru a trece şi de acest ceas al durerii. Să fiţi întotdeauna mândri de scriitorul, soţul, tatăl, bunicul şi străbunicul ADRIAN PĂUNESCU.

Dumnezeu să fie cu ADRIAN PĂUNESCU şi să-l aşeze cu Drepţii Neamului.

“Doamne, ocroteşte-i pe români!”
“Dă, Doamne, ţării mele minimă dreptate”, aşa se ruga ADRIAN PĂUNESCU în ultima sa poezie.

7 noiembrie 2010, cimitirul Bellu, Bucureşti