La 29 octombrie curent, ora 8:30, în incinta Hotelului Codru (str. 31 August 1989, 127), Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a Moldovei organizează Conferinţa Internaţională „Instrumente-cheie pentru dezvoltarea fondurilor venture în Republica Moldova”.
Manifestarea va reuni experţi internaţionali în investiţii venture, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic şi ai organelor de stat interesaţi în activitatea finanţării de risc.
În cadrul conferinţei vor fi abordate teme specifice ce vizează modelele şi condiţiile de finanţare venture, rolul şi funcţiile fondurilor în lansarea şi creşterea start-up-urilor, colaborarea cu business angels ca element de pregătire pentru accesarea capitalului de risc, etc.
Un moment semnificativ ce se înscrie pe agenda Conferinţei îl constituie Sesiunea a II-a, în cadrul căreia vor fi prezentate o serie de oportunităţi de afaceri inovaţionale, motiv pentru care va fi apreciată participarea oamenilor de afaceri în calitate de importanţi jucători pe piaţa investiţiilor din Republica Moldova, dar şi ca potenţiali investitori în afacerile bazate pe noi tehnologii.
Evenimentul este organizat cu suportul instrumentului TAIEX al Comisiei Europene şi are scopul de a familiariza comunitatea ştiinţifică şi de afaceri implicată în activităţi inovaţionale cu principalele mecanisme de finanţare venture.
Fondul venture reprezintă o sursă alternativă de finanţare pentru afacerile inovaţionale care promit un înalt grad de succes. Acestea pot beneficia de capitalul venture sau „capitalul de risc”, atât în faza de cercetare şi producere a unui prototip, cât şi în procesul dezvoltării de produse şi aplicării unui concept de marketing.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37;
Informaţii suplimentare: 88-25-66
|