http://www.presedinte.md/press.php?p=1&s=8081&lang=rom
Cel de-al IX-lea Congres al Societăţii Geneticienilor şi Amelioratorilor din Moldova, la care participă specialişti în domeniu de la 51 de universităţi şi institute din opt state, pune în evidenţă o vastă gamă de probleme ştiinţifice ce ţin de genetică şi ameliorare. Sînt convins că implementarea practică a acestora va constitui un important punct de reper pentru dezvoltarea continuă a geneticii atît în Republica Moldova, cît şi la partenerii de peste hotare.
Declaraţia a fost făcută astăzi de Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în debutul lucrărilor Congresului, organizat de Societatea Ştiinţifică a Geneticienilor şi Amelioratorilor din Republica Moldova în comun cu Academia de Ştiinţe a Moldovei în perioada 21-22 octombrie la Chişinău.
În opinia Preşedintelui Mihai Ghimpu, organizarea unor asemenea forumuri în Republica Moldova constituie un imbold pentru tinerii cercetători de a dezvolta aceste ştiinţe de o importanţă majoră pentru cetăţeni. "Prin acumularea experienţei avansate a celor mai moderne centre universitare din lume, tinerii savanţi vor contribui pe viitor la obţinerea acelor informaţii ştiinţifice care vor fi utilizate pentru deschiderea noilor posibilităţi de dezvoltare a geneticii şi ameliorării", a specificat şeful statului.
Mihai Ghimpu a dat o apreciere înaltă şi activităţii instituţiilor de specialitate din Republica Moldova, care prin activitatea desfăşurată şi profesionalismul acumulat, au contribuit nu numai la menţinerea geneticii ca ştiinţă, dar şi la dezvoltarea acesteia, în pofida tuturor greutăţilor cu care s-a confruntat ţara noastră. "Pe parcursul ultimilor ani, Societatea Geneticienilor şi Amelioratorilor din Moldova, a organizat cu succes opt congrese, în cadrul cărora comunitatea ştiinţifică a avut ocazia pe de o parte să împărtăşească, iar pe de altă parte, să se familiarizeze cu multiplele rezultate ştiinţifice, atît fundamentale, cît şi aplicative, în diverse domenii ale geneticii şi ameliorării - variabilitatea genetică a plantelor şi animalelor, biotehnologiile moderne, biologia moleculară, genetica umană şi medicală etc.", a accentuat Preşedintele Mihai Ghimpu.
În timpul vizitei la Biblioteca Ştiinţifică Centrală "Andrei Lupan" a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, unde îşi desfăşoară lucrările congresul, şeful statului s-a familiarizat cu rezultatele ultimelor lucrări în domeniu a specialiştilor de la Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, Institutul de Fitotehnie, Institutul de Cercetări pentru Culturile de Cîmp "Selecţia", Institutul Naţional de Horticultură etc. |