TIMPUL: NOTĂ DE PROTEST. Pe cine deranjează Paul Goma?

2010-10-12

Mişcarea tinerilor „Democraţia ACASĂ” (DA) a adresat preşedintelui interimar Mihai Ghimpu şi ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, o Notă de protest, în care îşi exprimă îngrijorarea şi nemulţumirea faţă de „modul în care e tratată familia scriitorului Paul Goma, căreia i-a fost blocată, în mod inexplicabil, întoarcerea acasă, anunţată pentru 2 octombrie 2010”.

„De-a lungul lunilor august şi septembrie 2010, autorităţile moldovene şi conducerea Uniunii Scriitorilor de la Chişinău s-au tot întrecut în promisiuni că, la 2 octombrie a.c., îl vor readuce acasă, în actuala R. Moldova, pe celebrul scriitor disident Paul Goma, originar din s. Mana, jud. Orhei, Basarabia, personalitate cu renume mondial, luptător anticomunist exilat la Paris în 1977, care a dedicat dramei Basarabiei circa 60 de opere, încercând să ne salveze pe noi, cei de aici, de închisoarea şi de teroarea bolşevică. Paul Goma este, deci, conaţionalul nostru care, în ciuda tuturor suferinţelor prin care a trecut împreună cu familia sa, nu ne-a uitat, nu ne-a trădat, dimpotrivă, ne-a fost, decenii în şir, avocat înflăcărat în Occident şi clopotar al redeşteptării naţionale. Pentru toate aceste sacrificii în numele cauzei naţionale şi general umane - lupta contra comunismului inuman - responsabilii de la Chişinău pentru afaceri externe şi pentru problema cetăţeniei, care se declară proeuropeni, anticomunişti şi chiar mari români, i-au „mulţumit” cu vârf şi îndesat scriitorului: nu i-au acordat cetăţenia RM, anunţată cu mare tam-tam, nu i-au acordat distincţia „Ordinul Republicii” promisă cu surle şi trâmbiţe, nu i-au asigurat revenirea acasă şi nu i-au trimis nici măcar un mesaj de felicitare cu ocazia celei de-a 75-a aniversări”, afirmă autorii Notei de protest.

„În legătură cu această „tăcere” şi „diplomaţie” suspecte ale autorităţilor de la Chişinău pe marginea „cazului Goma”, care ne determină să bănuim că autorităţile moldovene se lasă influenţate de forţe oculte din exterior (implicate şi în ocuparea noastră din 1940, 1944, când familia Goma s-a refugiat din Basarabia), în calitate de cetăţeni ai RM şi de petiţionari, VĂ CEREM:

Publicarea motivelor exacte ale neacordării până în acest moment a cetăţeniei RM pentru scriitorul Paul Goma şi familia sa - soţia Ana Maria şi Filip Ieronim. Declaraţia strecurată în presă precum că soţia sa ar fi apatridă nu este convingătoare, deoarece şi scriitorul Paul Goma are statut de apatrid în Franţa, informaţie pusă pe blogul său personal. Despre care diferenţă de statut juridic este vorba şi, dacă era necesară o modificare de legislaţie naţională, atunci de ce nu s-a operat în decurs de mai bine de câteva luni?

Publicarea motivelor exacte privind neprocurarea până în prezent a unei case de locuit în RM pentru familia refugiatului din Basarabia Paul Goma, promisiune făcută de asemenea publică. Se ştia din start că Paul Goma doreşte să se întoarcă acasă pentru totdeauna. Care demnitar sau funcţionar moldovean îşi imagina că Paul Goma va reveni la baştina sa fără soţia sa, care i-a fost alături peste 45 de ani şi care, de altfel, am aflat din presă, este de origine evreiască?

Publicarea motivelor exacte, care l-au împiedicat pe preşedintele interimar Mihai Ghimpu să emită decretul promis privind acordarea celei mai înalte distincţii - „Ordinul Republicii” - marelui scriitor PAUL GOMA.

Rechemarea ambasadorului RM la Paris, Oleg Serebrian, care, prin comportamentul său şi al subalternilor săi, a adus atingere intereselor şi demnităţii naţionale. Sancţionarea ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, pentru proasta gestionare a „cazului Goma”, fapt care a compromis excepţionalul eveniment anunţat al reveniri acasă a familiei Goma”.

Mişcarea tinerilor „Democraţia ACASĂ” (DA)

 

Sursa:
http://www.timpul.md/articol/pe-cine-deranjeaza-paul-goma-16481.html - 12 octombrie 2010