Cuvînt de Adio
pentru un Om şi un Academician de Onoare, CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ
(rostit la mitingul de doliu din 9 octombrie 2010)

Stimată familie, îndoliată,
Scumpe şi dragi rude,
Distinşi membri ai Academiei,
profesori universitari, cadre didactice,
medici, prieteni şi colegi ai regretatului!

Trista veste care ne-a parvenit la mijlocul zilei de joi a pus capăt suferinţelor trupeşti la care a fost supus de soartă decanul de vîrstă al familiei noastre - academicianul, profesorul universitar, doctorul habilitat în medicină, savantul, chirurgul şi cetăţeanul CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ.

Îmi vine foarte greu să conştientizez că bunul meu unchi, care o viaţă mi-a fost exemplu în toate, a plecat pentru totdeauna...

Am astăzi emoţii deosebite, petrec pe ultimul drum, la casa de veci a părinţilor mei, pe fratele mamei mele, un mare savant, dar şi o rudă foarte şi foarte dragă, cu care m-am mândrit întotdeauna. CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ este şi mi-a fost ca un tată, fiindu-mi un vis împlinit, inclusiv în ceea ce priveşte principiul său de viaţă moştenit de la bunicul meu înţelept Andrei, o legendă a satului nostru, la care toţi veneau după sfaturi: „leacul pentru omul rău este Binele, cu care îl dezarmezi pe duşman! Nu răspunde cu rău la rău. Bine vei face, bine vei ajunge! Fă numai bine şi Dumnezeu va fi cu tine!”.

Mi-am trăit copilăria şi adolescenţa cu chipul luminos al buneilor, aşezaţi pe prispa casei strămoşeşti cu ochii mereu la poartă în aşteptarea celui mai scump fecior – Costache, care printre primii în sat a plecat la studii... Mai întîi la liceul din oraşul Bălţi, iar apoi – la facultate, ca să devină peste ani o personalitate marcantă în medicina autohtonă.

L-am cunoscut din primii ani de viaţă – fundamental în gîndire, cult şi înţelept, plin de viaţă şi deschis... deschis la suflet pentru toţi cei care aveau nevoie de ajutor.

Aşa va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră.

Amploarea şi vastitatea cunoştinţelor, care îi erau caracteristice şi specifice i-au permis de-a lungul carierei de medic să salveze sute şi mii de vieţi omeneşti.

Pe parcursul activităţii sale s-a manifestat ca un om de mare omenie, ca un conducător şi lider în lumea ştiinţei medicale, îndrumător al tinerilor porniţi pe calea grea dar atât de nobilă a cercetării.

Ştiinţa pentru sănătatea omului a fost universul în care a trăit şi pe care l-a slujit cu multă sîrguinţă şi dăruire toată viaţa.
Îmbinând munca la catedră cu cercetarea şi lucrul în clinică, a pregătit peste 40 de doctori şi doctori habilitaţi, sute sau poate chiar mii de medici generalişti, pediatri, igienişti, stomatologi.
Profesor universitar şi cercetător, a realizat numeroase lucrări de valoare, rezultate dintr-o reflecţie a erudiţiei ştiinţifice profunde şi a muncii sistematice asidue, întruchipînd înalte virtuţi şi aspiraţii ale oamenilor de ştiinţă din ţară.

CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ poate fi considerat, pe bună dreptate, patriarhul chirurgiei autohtone.

Moartea a fost însă nemiloasă, cuprinzîndu-l cu aripile-i negre şi cernindu-i halatul alb imaculat pentru totdeauna. Cu regret, aşa se întâmplă chiar şi cu cei mai talentaţi discipoli ai lui Hipocrate.

Vedeţi că pînă şi natura plînge în această zi de adio pentru bunul profesor CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ.

Îndoliată familie şi scumpe rude.
Oricît de mare ar fi durerea pe care o trăim...
Oricît de profunde ar fi regretele, care ne copleşesc... sînt convins că OMUL CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ - părinte, frate, rudă - va trăi mereu... va trăi în inimile şi sufletele noastre atîta timp cît vom ţine aprinsă flacăra iubirii şi dragostei pe care i-o purtăm.
- CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ, profesorul şi îndrumătorul tinerilor, va trăi în memoria sutelor de studenţi care au avut fericirea să-l vadă şi să-l asculte cel puţin odată de la catedra universitară.
- CONSTANTIN ŢÎBÎRNĂ, savantul şi cercetătorul, va trăi prin lucrările inedite publicate în ţară şi peste hotare.

Prin numeroşii discipoli pe care i-a crescut cu multă grijă - vor trăi şi ideile ştiinţifice ale acestui mare savant care astăzi ne părăseşte, dar prestanţa ştiinţifică a căruia va domina încă multă vreme procesul de cercetare în cadrul Universităţii de medicină, unde şi-a petrecut întreaga viaţă.

Te rog de mă iartă, unchiule Costache, dacă ţi-am greşit cu ceva sau dacă nu ţi-am îndreptăţit aşteptările şi te rog să ai grijă la drumul lung şi să le transmiţi mamei, tatei şi bunicilor, că tare îmi este dor de ei...

„...E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut mâna, tatăl meu,
Sărut mâna, mama mea...”

Adio tată spiritual, prietene şi coleg.
Dumnezeu să te primească în Dreapta Sa.

acad. Gheorghe DUCA,
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei