Universitatea de Stat din Tiraspol a marcat aniversarea a 80-ea de la fondare

2010-10-04

Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău a marcat în mod festiv, pe 1 octombrie curent, în incinta Palatului Republicii, aniversarea a 80-ea de la fondare. Prin întemeierea primei instituţii de învăţământ superior, în octombrie 1930, în fosta RASS Moldovenească, care iniţial se numea Institutul Moldovenesc de Educaţie Publică, a fost pusă temelia învăţământului superior din ţara noastră. Pe parcursul celor 8 decenii de activitate denumirea instituţiei a fost modificată de mai multe ori, iar din 1992 se numeşte Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău.
Calea parcursă de Universitatea de Stat din Tiraspol, a menţionat profesorul universitar Laurenţiu Calmuţchi, rectorul ei, în alocuţiunea sa la Adunarea festivă consacrată acestei date remarcabile, este destul de dramatică şi reflectă în mod pregnant istoria ei tumultoasă. Amintim că în anii 1937-1938 colectivul ei a fost supus represiunilor staliniste; în perioada 1941–1944 institutul pedagogic din acea perioadă este evacuat în regiunea Orenburg, Federaţia Rusă; în anii 1945–1966 a fost dispersat de mai multe ori în legătură cu deschiderea a noi instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din republică; din iulie 1992 începe o nouă pagină în istoria sa: în urma declanşării conflictului militar de către forţele separatiste din Transnistria, a fost evacuat în oraşul Chişinău. Cu statutul de instituţie evacuată Universitatea de Stat din Tiraspol funcţionează până în prezent, contribuind cu ritmuri stabile la pregătirea cadrelor profesoral-didactice de înaltă calificare, la dezvoltarea ştiinţei, la restructurarea a învăţământului formativ în baza tehnologiilor moderne, la procesul de renaştere naţională.
La adunarea festivă, consacrată aniversării a 80-ea de la fondarea Universităţii de Stat din Tiraspol, a participat şi o delegaţie din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În cuvântul său de felicitare, acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al AŞM, a subliniat că chiar din primii ani de activitate al fostului institut pedagogic au fost iniţiate cercetări ştiinţifice în domeniul matematicii şi fiziologiei plantelor. Mulţi dintre absolvenţii lui au contribuit esenţial la dezvoltarea învăţământului,  a ştiinţei şi culturii. Printre ei acad Iachim Grosul, primul preşedinte al AŞM, acad. Artiom Lazarev, fost ministru al culturii şi prim-vicepreşedinte al AŞM, m.c Makari Radul şi m.c. Simion Afteniuc, fondatori de instituţii ştiinţifice în geografie, istorie şi economie. Printre cei care au obţinut studii superioare la Institutul Pedagogic din Tiraspol şi şi-au adus o contribuţie valoroasă la dezvoltarea ştiinţei, s-au manifestat ca buni manageri sunt acad. Gheorghe Şişcanu, acad. Andrei Negru şi acad. Tatiana Constantinov, care recent ne-a părăsit.
În încheiere acad. Teodor Furdui a înmânat distincţii ale Academiei de Ştiinţe unui grup de profesori universitari pentru rezultate deosebite obţinute în cercetare, pregătirea cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare şi în legătură cu sărbătorirea a 80 de ani de la fondarea instituţiei: rectorul Universităţii de Stat din Tiraspol, Laurenţiu Calmuţchi a fost distins cu Diploma de Recunoştinţă, prorectorul Lora Moşanu-Şupac  – cu Diploma de Onoare; acad. Mitrofan Ciobanu, şef al catedrei de algebră, geometrie şi topologie, – cu Diploma „Meritul Academic”. Însăşi Universitatea de Stat din Tiraspol a fost decorată cu cea mai înaltă distincţie ştiinţifică din ţară, medalia AŞM “Dimitrie Cantemir”.
 La eveniment au participat: prim-ministrul Vlad Filat, prim-vicepreşedintele Parlamentului Serafim Urecheanu, ministrul educaţiei Leonid Bujor.

       Tatiana Rotaru