Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe Moldovei şi Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române organizează la 1 septembrie 2010, începând cu ora 10.00, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice Centrale “Andrei Lupan” a AŞM (str. Academiei, 5A, Sala de conferinţe, et. II) cea de-a III-a Sesiune internaţională de comunicări cu genericul “Cultură şi politică în Sud-Estul Europei (sec. XV–XX)”. La manifestare vor participa cercetători din Republica Moldova, România şi Italia.
Conform programului de lucru, acad. Andrei Eşanu şi Valentina Eşanu vor prezenta comunicarea ştiinţifică cu tema “O scriere necunoscută a lui Dimitrie Cantemir: Panegiricul din 1719”. Prof. dr. Zamfira Mihail, cunoscută cercetătoare din România, ne va informa referitor la subiectul “Noi scrieri româneşti din Basarabia (1840–1900)”. Cercetătorul Nicolae Fuştei, doctor în teologie şi doctor în istorie, preocupat de cultura şi spiritualitatea modernă şi contemporană, va elucida tema “Biserica ortodoxă în lupta de emancipare naţională la bulgari în sec. XIX”. Este interesant şi subiectul comunicării, programat pentru dr. Constantin Iordan din România: “Consideraţii privind biografia Episcopului Cetăţii Albe şi Ismailului, Dionisie Erhan”. Cu noi date şi documente vine la sesiune dr. Tudor Candu, având ca temă pentru dezbateri “Învăţământul primar în Moldova la începutul secolului al XIX-lea”.
În total, la cea de-a III-a Sesiune internaţională de comunicări cu genericul “Cultură şi politică în Sud-Estul Europei (sec. XV–XX)”, coordonator acad. Andrei Eşanu, vor fi prezentate 24 de comunicări, avându-i ca autori şi pe alţi cercetători ştiinţifici din ţară şi de peste hotare: dr. Silvia Corlăteanu, dr. Igor Cereteu, dr. Lilia Zabolotnaia, dr. Alina Felea, dr. Alberti Basciani (Italia), dr. Stelu Şerban (România), dr. Gheorghe Nicolaev, dr. Virgil Bârlădeanu etc.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM |