TIMPUL; Leonid Bujor, ministrul Educaţiei: „Am încercat să depolitizăm învăţământul”

2010-08-24
 

La 25 septembrie 2010 se împlineşte un an de la învestirea Guvernului Alianţei pentru Integrare Europeană. Cu această ocazie, ziarul TIMPUL inserează un ciclu de interviuri în care miniştrii Cabinetului Filat sunt întrebaţi despre realizările şi nereuşitele primului an de guvernare. Invitatul nostru de astăzi este ministrul Educaţiei, Leonid Bujor.

- Dle ministru, se apropie 1 septembrie. La ce etapă se află pregătirile pentru noul an şcolar?

- Instituţiile de învăţământ din RM vor întâlni copiii bine pregătite. Vreau să aduc cele mai sincere mulţumiri tuturor conducătorilor administraţiei publice locale, care depun eforturi considerabile pentru a sprijini şcolile. Sper foarte mult ca, începând cu 1 septembrie, să putem oferi un ajutor de stat la capitolul asigurarea alimentară, acel corn şi lapte, de care vor beneficia nu doar copiii din clasele I-IV, dar şi cei din clasele V-IX, inclusiv din instituţiile private.
Anul acesta, prima lecţie va fi dedicată lui Grigore Vieru, cel mai mare dintre poeţii Basarabiei. Un alt subiect recomandat este cel al deportărilor. Cele două teme nu sunt foarte diferite. Opera lui Grigore Vieru nu exprimă numai dragostea pentru limba maternă, plaiul şi cultura noastră, dar conţine şi multe pagini din istoria tragică a poporului nostru. 

- Cum aţi găsit ministerul acum un an şi ce aţi reuşit să realizaţi din ceea ce v-aţi propus?

- În octombrie 2009 ziceam că vom încerca, prin acţiuni concrete, să demonstrăm
că noua guvernare va reuşi să aducă normalitatea în sistemul învăţământului. Am început prin a modifica statutul limbii române în minister şi în şcoli, astfel ca ea să nu mai fie o sperietoare. Dorim sincer ca toţi copiii să cunoască adevărul despre poporul nostru, iar profesorii să nu se mai sfiiască atunci când vin prin birourile ministerului, să-i spună frumos pe nume - Limba Română.

- Şi cum era învăţământul acum un an?

- Era extrem de politizat, ca şi ministerul, de altfel. Am încercat să depolitizăm învăţământul, deşi a vorbi despre o depolitizare definitivă este încă devreme. N-am adoptat o tactică de luptă ideologică împotriva cuiva, ci le-am dat mai multă libertate directorilor, astfel ca în activitatea lor să se conducă în exclusivitate de legislaţia în vigoare. Au urmat un şir de acţiuni concrete. Înainte de toate, am modernizat curriculumul la fiecare specialitate. Actualmente sunt în desfăşurare seminarele tradiţionale pe discipline. Modernizarea curriculumului a avut în vedere reducerea conţinuturilor, nu a numărului de ore şi de discipline.

- Aţi editat manuale în acest an?

- În acest an vor fi cheltuite circa 36,6 mln. lei, inclusiv 4,7 mln. lei din bugetul de stat, pentru editarea manualelor. O parte din manuale sunt deja depozitate. Vom avea 22 de titluri noi, la toate disciplinele. De asemenea, un număr impunător de manuale vor fi reeditate. În total vor fi editate şi reeditate circa 40 de titluri de manuale.

- Aţi reuşit să rezolvaţi problema directorilor numiţi şi aleşi pe criterii politice?

- La iniţiativa ministerului, Guvernul a modificat art. 47 al Legii Învăţământului, şi apoi am anunţat mai multe concursuri la funcţia de director. Pe 13 august, Colegiul Ministerului Educaţiei a discutat noul Regulament cu privire la desfăşurarea concursului la funcţia de director. Avem în vedere modificarea acestui regulament astfel, încât fiecare cetăţean, inclusiv din afara şcolii, să aibă dreptul să-şi propună singur candidatura. Vrem să excludem restricţiile de până acum, potrivit cărora doar colectivul pedagogic, sindicatele şi ministerul au dreptul să propună candidaturi. Cred că majoritatea cadrelor didactice o să accepte această modificare.

- Din ce manuale se va preda Istoria în noul an de studiu?

- La 7 decembrie 2009 am semnat o circulară prin intermediul căreia recomandam să nu fie folosite manualele de Istorie pentru clasele a IX-a şi a XII-a, deoarece în acele manuale se conţin multe neadevăruri. Mai mult, a fost elaborat un curriculum nou la disciplina Istoria, printre autorii acestei programe se numără actualul rector, recent ales, al Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”, Nicolae Chicuş, decanul Facultăţii de Istorie a USM, Igor Şarov, şi Igor Ojog, autor de manuale. Anul acesta nu vor fi editate manuale de Istorie. Dorim ca, în baza acestui curriculum, în a doua jumătate a lunii octombrie - începutul lunii noiembrie, să convocăm o întrunire republicană a profesorilor de istorie pentru a avea un schimb de opinii pe marginea acestei programe. Tot atunci vom decide care este următorul nostru pas.

- Ce alte manuale de Istorie există în şcoli, în afară de cele „integrate”?

- Am declarat că dorim să democratizăm societatea noastră, să dăm libertate profesorilor… Cred că profesorii noştri de istorie sunt suficient de pregătiţi ca să conştientizeze ce ar putea prelua dintr-un manual sau altul. Există manuale de Istoria Românilor, care nu au fost recomandate de minister în perioada guvernării comuniste. Ele se editau, profesorii le cumpărau, ca alternativă neoficială, iar astăzi se pot folosi de ele.

- Sunteţi mulţumit de evoluţia relaţiilor cu ministerul omolog de la Bucureşti? Ce rol a avut ministerul nostru la admiterea tinerilor în România?

- Prin semnarea Protocolului de colaborare, am revenit la normalitate. Le-am dat tinerilor şansa să fie selectaţi pe teritoriul republicii noastre. De asemenea, am hotărât să revenim la experienţa extensiunilor universitare la Bălţi şi la Cahul. Sunt lucruri fireşti, care au existat, dar care au fost sistate pentru că nu conveneau unui anumit partid. Ministerul nostru nu este implicat în selectarea tinerilor, doar partea română se ocupă de acest lucru. Şi este firesc să fie aşa, de vreme ce va suporta toate cheltuielile.

- Una din (ne)realizările dvs., în calitate de ministru, este Codul Educaţiei, care a rămas pe linie moartă…
- În pofida anumitor obiecţii şi critici mă mândresc cu faptul că această echipă de 64 de personalităţi din domeniul educaţiei şi cercetării şi, în special, cele 19 care au lucrat la etapa de finalizare a Codului, au elaborat un document calitativ. Avem şi concluziile unui expert internaţional din Ungaria, fost ministru al Educaţiei, care consideră că acest document este unul bun. Am avut discuţii şi cu UNICEF, Banca Mondială, cu alţi parteneri strategici ai RM, care, la fel, au apreciat pozitiv proiectul. Sper foarte mult că în luna septembrie Codul va fi adoptat de Guvern şi transmis Parlamentului.

- La sfârşitul primului an de activitate, cum crede că a susţinut ministrul Bujor examenele?
- În ciuda faptului că ziarul TIMPUL a scris în prima zi de BAC că Ministerul Educaţiei nu a susţinut examenul, vă asigur că ministerul a susţinut examenul mai bine decât în anii precedenţi. Ne-am convins că este posibil de dezrădăcinat corupţia din învăţământ. Am semnat un ordin fără precedent, conform căruia nimeni, nici chiar viceminiştrii, nu aveau acces la cele trei centre de verificare a lucrărilor. Nu exclud că au mai fost cazuri când copiii au copiat sau când anumiţi profesori au exagerat la aprecierea lucrărilor, dar ştiu că am atins anumite strune sensibile. Dacă voi avea ocazia să iniţiez pregătirea BAC-ului pentru anul viitor, ştiu ce paşi urmează să întreprind: un sistem de observare tehnic, pentru a înlocui prezenţa observatorilor; majorarea remunerării celor care verifică testele şi reducerea considerabilă a numărului centrelor de susţinere a bacalaureatului. În acest an am redus numărul de centre, dar a fost doar o jumătate de pas, care trebuie dus până la capăt.

- Odată cu începerea noului an şcolar, profesorii aşteaptă şi majorarea salariilor…

- Profesorii sunt unicii bugetari din RM care au beneficiat, începând cu 1 septembrie 2009, de majorare de salariu. Desigur că majorarea a fost mai esenţială în cazul cadrelor tinere. Dar era ceva firesc şi logic - odată şi odată trebuia să reducem decalajul enorm dintre remunerarea tinerilor specialişti şi cei cu vechime de muncă. Mă bucur că anul acesta la facultăţile pedagogice am avut un număr mai mare de cereri în comparaţie cu anii precedenţi. Satul moldovenesc are nevoie stringentă de profesori. În decembrie 2009 a fost adoptată o hotărâre prin care se sista temporar salarizarea la trei poziţii: controlul caietelor, dirigenţia şi gradul didactic. A fost o decizie impusă de împrejurări - încă nu erau veniţi banii de la organizaţiile financiare internaţionale. Ştim ce moştenire ne-au lăsat comuniştii. Recent a fost adoptată o hotărâre de guvern care a anulat-o pe cea precedentă şi profesorii, din septembrie, vor primi suplimentele la salariu. Cât despre majorarea promisă, ea se va produce începând cu 1 ianuarie 2011.

- Vă mulţumesc.


Un articol de: Valentina Baciu

 

Sursa:

http://www.timpul.md/articol/-leonid-bujor-ministrul-educatiei--am-incercat-sa-depolitizam-invatamantul-14589.html