Mult stimate Domnule Adrian PĂUNESCU,
Vă comunic cu o deosebită satisfacţie că în şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică din 28 iulie 2010 a fost acceptată cu o unanimitate de voturi decizia Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei de a Vă alege în calitate de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău.
Adunarea Generală a membrilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei urmează să examineze această Hotărâre a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică în cadrul şedinţei solemne din 30 august 2010, consacrată Zilei Naţionale Limba noastră cea română - 31 august.
Prezentul mesaj constituie de fapt o invitaţie pentru Dvs de a veni la Chişinău pentru a participa la această şedinţă solemnă a elitei intelectuale din Republica Moldova, în cadrul căreia Vă vom înmâna cu drag însemnele de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, titlu care se acordă distinselor personalităţi ale neamului nostru de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi marilor savanţi ai lumii care îşi aduc contribuţia la integrarea culturii şi ştiinţei naţionale în circuitul internaţional al valorilor.
Potrivit tradiţiei pe care am instituit-o în anul 2004, privind sărbătorirea la AŞM a Zilei Naţionale Limba noastră cea română într-o şedinţă absolut specială, personalităţile din domeniul filologiei, literaturii, culturii care se învrednicesc de titlurile de Membru de Onoare şi de Doctor Honoris Causa ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei sunt invitate să ţină un discurs în faţa Adunării Generale. Această alocuţiune este concepută ca o pledoarie pentru dăinuirea frumuseţii şi măreţiei Limbii Române, autorii analizând, totodată, şi problemele cotidiene cu care ne confruntăm, mai cu seamă în Republica Moldova, în procesul de studiere, promovare şi valorificare a Limbii Române literare sau exemplare, precum o numea marele nostru basarabean Eugeniu Coşeriu, cel mai apreciat lingvist în plan mondial.
De-a lungul acestor ani, asemenea discursuri de zile mari, devenite între timp adevărate testamente spirituale pentru urmaşi, au fost susţinute de renumiţii lingvişti basarabeni Nicolae CORLĂTEANU (2004), Silviu BEREJAN (2005), Anatol CIOBANU (2006), Vasile PAVEL (2008), de admirabilul nostru poet Grigore VIERU (Limba Română, oastea noastră naţională – 2007), iar în anul 2009 de marele regizor, actor, Ion UNGUREANU, fost ministru al Culturii şi Cultelor.
Având în vedere faptul că în curând se vor împlini 200 de ani dramatici de când Basarabia a rămas orfană, ruptă fiind din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare, îmi permit să Vă rog, maestre, să abordaţi acest important subiect sub genericul convenţional “Limba Română - cetatea de rezistenţă (sau necucerită) a Basarabiei”. Pentru noi, cei din actuala Republca Moldova, Limba Română este o valoare sacră, anume ea a fost arma noastră salvatoare, anume graţie acestei minuni dumnezeieşti - Limba Română - am rezistat în faţa vitregiilor istorice şi am supravieţuit ca neam. Străinii ne-au luat aproape tot, inclusiv alfabetul, dar nu ne-au putut lua cel mai de preţ lucru - Limba Română, adică sufletul neamului din care ne tragem. Anume din aceste raţiuni, de-a lungul celor 200 de ani cele mai mari bătălii s-au dat pentru Limba Română, cetatea mereu asediată. Iată de ce, dintre toate victoriile anilor 1989-1991, oficializarea Limbii Române din 31 august 1989 constituie pentru noi cea mai scumpă şi mai plină de sacrificii cucerire istorică.
Aşadar, maestre Adrian PĂUNESCU, Vă aşteptăm cu drag acasă pe 30 august 2010, să cinstim împreună Regina ocrotitoare a Naţiunii noastre – Limba Română.
Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să ne ajute să înfăptuim această lucrare de suflet.
Cu aleasă preţuire,
acad. Gheorghe DUCA,
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Chişinău, 28 iulie 2010 http://www.literaturasiarta.md/public/2143ro_Nr_30.pdf - 29 iulie 2010