Cu gândul la funcţii, dar şi la ziua de mâine

2010-07-30

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM s-a întrunit la şedinţa sa ordinară de lucru pe 28 iulie curent, fiind prezidată de acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM. Conform Agendei, preşedintele AŞM a înmânat certificatele de membru instituţional al AŞM Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (director, dr. hab. Alexandru Stratan), Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova (rector, dr. conf. Tudor Maleca), care recent au fost acreditate de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare al RM. Astfel, aceste organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării vor avea posibilitatea de a participa la concursurile pentru obţinerea proiectelor de cercetare, fiind abilitate şi cu dreptul şi de a pregăti cadre ştiinţifice prin doctorat. În alt context, menţionăm că tânărul director al Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, Alexandru Stratan, a prezentat la această şedinţă direcţiile principale de cercetare ale instituţiei nominalizate pentru anii 2011-2014, care după unele discuţii, precizări şi propuneri din partea membrilor CSŞDT au fost aprobate.

O altă chestiune inclusă în ordinea de zi – „Cu privire la confirmarea în funcţie de director al organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării – membri instituţionali ai AŞM”. Este vorba de două institute academice – Institutul de Istorie, Stat şi Drept şi Institutul Patrimoniului Cultural, unde au avut loc alegerile directorilor, apoi ele s-au desfăşurat şi în cadrul Secţiei Ştiinţe Socio-Umaniste a AŞM.

La funcţia de director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM au candidat două persoane: dr. Gheorghe Cojocaru, recomandat de Consiliul ştiinţific al acestui institut, şi dr. hab. Anatol Petrenco, propus de acad. Andrei Eşanu, ambii pretendenţi sunt specialişti în istorie. În rezultatul votului secret din cadrul adunării colectivului institutului, primul candidat, Gheorghe Cojocaru, a acumulat 27 de voturi „pro”, cel de al doilea candidat, Anatol Petrenco – 21. La Adunarea Secţiei Ştiinţe Socio-Umaniste membrii ei şi-au exprimat preferinţele în modul următor: pentru Gheorghe Cojocaru au votat 18 persoane din 29, pentru Anatol Petrenco – 10, un vot a fost considerat nevalabil. Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM l-a confirmat în unanimitate în funcţie de director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept pe dr. Gheorghe Cojocaru. În afara cadrului au rămas discuţiile cu privire la programele de activitate ale candidaţilor, emoţiile ce-au însoţit dezbaterile, dat fiind că spaţiul unei succinte relatări nu ne permite acest lucru. Am sublinia doar că cercetătorii au susţinut acest examen al democraţiei.

N-au decurs deloc simplu alegerile în cadrul Institutului Patrimoniului Cultural. Aici, de asemenea, au participat în competiţie pentru funcţia de director doi candidaţi: dr. Valeriu Cavruc, actualul director interimar pe parcurs de 7 luni, recomandat de Consiliul ştiinţific al acestui institut, şi dr. hab. Aurelian Dănilă, consilierul prim-vicepreşedintelui Parlamentului, fiind înaintat de academicianul Mihai Cimpoi. La adunarea din cadrul institutului colectivul s-a pronunţat cu o majoritate de voturi – 46 „pro” pentru dl Valeriu Cavruc, contra au votat 19 persoane, 6 voturi au fost nevalabile. Dr. hab. Aurelian Dănilă a acumulat 11 voturi „pro”, 54 contra, 6 fiind nevalabile. La adunarea Secţiei Ştiinţe Socio-Umaniste membrii ei şi-au exprimat votul în modul următor: pentru dl Aurelian Dănilă au optat 15 persoane din 29, iar pentru dl Valeriu Cavruc – 14, diferenţa fiind doar de un vot.

La şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM a fost analizată această situaţie, cu atât mai mult că între timp a parvenit şi o contestaţie din partea colectivului Institutului Patrimoniului Cultural, semnată de 53 de persoane şi prezentată în cadrul şedinţei de şeful Direcţiei personal şi secretariat, dl Ion Vârţanu. Aspectul juridic al problemei l-a reflectat dr. Victor Balmuş, şeful Direcţiei respective a CSŞDT, care a specificat că potrivit Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, Statutului AŞM şi Statutului Institutului Patrimoniului Cultural învingător este considerat acela care a acumulat 50% de voturi plus unu din numărul personalului scriptic (prezent la adunare). Astfel, membrii Consiliului Suprem l-au confirmat cu o majoritate de voturi (11 – „pro”, 1 – contra, 2 abţineri) în funcţia de director al Institutului Patrimoniului Cultural pe dl Aurelian Dănilă.

CSŞDT a examinat şi alte probleme de importanţă majoră: Cu privire la repartizarea alocaţiilor pe tipuri de activităţi organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării pentru proiectul bugetului de stat pe anul 2011 (dr. hab Ion Guceac); Cu privire la abilitarea cu dreptul la activitate de doctorat şi postdoctorat la unele specialităţi ştiinţifice (dr. Nicolae Stratan), Cu privire la aprobarea listei proiectelor de inovare şi transfer tehnologic pentru anul 2010 (dr. Ghenadie Cernei) şi altele, fiind luate şi hotărârile respective în acest sens.

Tatiana Rotaru