Sâmbătă, la 24 iulie curent, începând cu ora 9.30, va fi pusă pe post ediţia de rând a Revistei de ştiinţă şi inovare Perpetuum mobile, iniţiată acum patru ani de Canalul de televiziune Moldova 1. În cadrul acestei emisiuni regizorul Vasile Ernu şi redactorul Elena Cecan vor prezenta o schiţă în memoria ilustrului savant Anatol Drumea, academician, profesor, doctor habilitat în geofizică, fondator al direcţiei ştiinţifice în domeniul seismologiei, care s-a stins din viaţă la 12 iunie curent.
La realizarea portretului celui care a fost şi rămâne în istoria cercetării din ţara noastră inconfundabilul om de ştiinţă Anatol Drumea participă dr. hab. în geofizică Vasile Alcaz, directorul Institutului de Geologie şi Seismologie al AŞM, dr. în geofizică Victoria Ghinsari, cercetător ştiinţific coordonator, Ion Ilieş, şeful Centrului de Seismologie, Vasile Neaga, cercetător ştiinţific al aceluiaşi institut.
Să ne amintim încă o dată de academicianul Anatol Drumea şi să-l pomenim!
Tatiana Rotaru,
Centrul Media al A.Ş.M.
27-41-93
|