Programul privind auditul implementării Codului cu privire la ştiinţă şi inovare

2010-07-30

În conformitate cu Dispoziţia Nr. 09-147 din 5 iulie 2010, cu privire la efectuarea auditului intern în vederea monitorizării implementării Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, a fost elaborat programul auditului, pe care îl facem public prin intermediul portalului AŞM. Solicităm opiniile comunităţii ştiinţifice din ţară şi a societăţii civile la acest subiect în perioada 11 iulie – 30 iulie 2010. Opiniile pot fi expediate la adresa [email protected].


Programul privind auditul implementării Codului cu privire la ştiinţă şi inovare

1. Realizarea prevederilor Codului cu privire la ştiinţă şi inovare în democratizarea managementului ştiinţei.

2. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind asigurarea transparenţei procesului de cercetare.

3. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind optimizarea sferei ştiinţei şi inovării.

4. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind revitalizarea ştiinţei şi a bazei tehnico-materiale.

5. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind consolidarea eforturilor a potenţialului intelectual şi tehnico-material întru soluţionarea problemelor economice, sociale şi culturale ale ţării.

6. Realizarea mecanismului de finanţare a sferei ştiinţei şi inovării adecvat prevederilor Codului cu privire la ştiinţă şi inovare.

7. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind implementarea mecanismului activităţii de inovare şi transfer tehnologic.

8. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind cooperarea (colaborarea) internaţională

9. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind acreditarea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării.

10. Prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare privind protecţia proprietăţii intelectuale

11. Impedimente în implementarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare.

12. Propunerile de ajustare (modificare) a unor prevederi ale Codului cu privire la ştiinţă şi inovare.