La 7 iulie, savanţii îşi vor face publică poziţia privind semnificaţia zilei de 28 iunie 1940

2010-07-06

La 7 iulie 2010, ora 9:00, în Sala mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1), va avea loc şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM, în cadrul căreia se va lua act de poziţia experţilor privind semnificaţia zilei de 28 iunie 1940.

Amintim că la 28 iunie 2010, la iniţiativa conducerii AŞM a fost creată o comisie de savanţi - istorici, jurişti, membri ai AŞM - condusă de academicianul Andrei Eşanu, care urmează să elaboreze o poziţie consolidată, argumentată din punct de vedere ştiinţific, istoric şi juridic privind evenimentele dramatice din 28 iunie 1940.

De altfel, de la Declaraţia de Suveranitate (1990) încoace, savanţii şi-au expus în repetate rânduri poziţia pe marginea acestui subiect istoric discutat în contradictoriu în societate.

Şedinţele Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM sunt publice şi ziariştii sunt invitaţi să asiste la eveniment.


Eugenia Tofan,
Centrul Media al A:M, tel. 27-23-37