În cadrul şedinţei Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, care a avut loc la 29 iunie curent, prezidată de vicepreşedintele AŞM, acad.Tudor Furdui, comunitatea academică şi-a propus să elaboreze o viziune ştiinţifică argumentată în baza documentelor istorice privind semnificaţia zilei de 28 iunie. În luările de cuvânt ale unor distinse personalităţi ale vieţii ştiinţifice de la noi, academicieni, profesori şi istorici, precum Petru Soltan, Ion Bostan, Aurel Marinciuc, Anatol Petrencu, Ion Jarcuţchi, Gheorghe Cojocaru, Andrei Eşanu, Gheorghe Ghidirim, Demir Dragnev, au fost aduse argumente concludente, cunoscute de mult şi de comunitatea ştiinţifică internaţională, privind cotropirea de către Uniunea Sovietică a unor teritorii româneşti, precum şi ocuparea, la 28 iunie 1940, a Basarabiei. Astfel, Petru Soltan a spus: „Comemorarea zilei de 28 iunie este totalmente îndreptăţită de Decretul Preşedintelui Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Basarabia a fost răpită, a fost ocupată în mod forţat, de Stalin şi Hitler, pentru a-şi lărgi teritoriul imperial”.
Ion Bostan a relatat evenimente tragice din anii de foamete 1946-’47, pe care le cunoştea de la bunici, insistând că eliberare înseamnă să scapi un popor de un regim odios, pe când „eliberarea” Basarabiei s-a făcut prin foamete, deportări, omoruri.
Aurel Marinciuc a vorbit despre trei perioade româneşti: despre reforma agrară din sudul Basarabiei, foarte eficientă, despre trecerea la învăţământul obligatoriu, în 1864, când s-a discutat procesul de Unire a Principatelor; despre cei 22 de ani (a doua perioadă), pe care noi o numim eliberare (alţii o numesc ocupaţie), şi la acea scurtă perioadă de trei ani - perioada militară. Tot el s-a referit la cele trei mari aporturi ale regimului românesc, care sunt: 1. Statul românesc a protejat ţinutul nostru de dezmăţul bolşevic; 2. Învăţământul: în şcoli, afară de ruşi şi evrei, prin formarea de clase paralele au început să înveţe şi basarabeni, iar la 1918 s-a trecut la limba română de predare; 3. Evoluţia ţăranului. Mai ales după anii’30, când ţăranii au început să cumpere tehnică, tot satul era plin de pluguri, grape, semănători, vreo două tractoare, se organizaseră cooperative, a existat o viaţă extraordinar de prosperă, care, după ocupaţia sovietică, pur şi simplu a fost stricată, înlocuită cu foamete, deportări ş.a.
Anatol Petrencu a insistat că avem documente deja aprobate de foruri superioare: “În 1990, când a fost proclamată suveranitatea R. Moldova, tot istoricii de la Academie au redactat un aviz al Sovietului Suprem (atunci era încă RSS Moldova), unde este scris foarte clar că la 28 iunie 1940 a fost vorba de o ocupaţie sovietică. Iar dacă în 1991 R. Moldova şi-a proclamat independenţa, atunci este foarte clar ce a fost în 1940. Noi aici trăim cu noţiuni foarte categorice, aici nu pot exista nuanţe, deşi în istorie există câteodată nişte nuanţe. Sunt democraţi în Federaţia Rusă de astăzi care condamnă şi ei expansiunea sovietică. Gheorghe Cojocaru a vorbit scurt şi argumentat: “Institutul de Istorie şi Academia de Ştiinţe au demonstrat că regimul care comite crime oribile, care ia viaţa unor oameni nevinovaţi, şi cifra acestor vieţi se ridică la sute de mii de oameni, acest regim este unul criminal. Şi statisticile pe care le invocă în raportul său Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din R. Moldova arată că numai din 28 iunie 1940 până în 1950 sau ’51 au pierit, în urma deportărilor, asasinatelor în masă, foametei din ’46-47’circa trei sute de mii de oameni. Deci 300.000 de oameni, raportat la numărul populaţiei din RSS Moldovenească de atunci, înseamnă peste 10 la sută. Aceasta este o cifră minimă, care poate fi documentată. 28 iunie a reprezentat exodul autorităţilor române şi al populaţiei din Basarabia şi intervenţia Armatei Roşii şi a autorităţilor sovietice. În urma acestei ocupaţii s-a instaurat un regim totalitar, care a luat viaţa a sute de mii de oameni nevinovaţi. Am consemnat această realitate istorică în lucrările noastre şi susţin iniţiativa conducerii Academiei de a expune public acest punct de vedere. Pentru că în situaţia de astăzi, când sunt tensionate relaţiile dintre membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, relaţiile dintre autorităţile centrale şi locale (Başkanul găgăuz a zis, de exemplu, că nu recunoaşte acest decret), Academia ar putea să intervină şi să introducă un element de echilibru în sânul societăţii”.
Andrei Eşanu a constatat că problema cu 28 iunie 1940, pentru ştiinţa istorică este rezolvată univoc: “Ocupaţia s-a produs în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după încheierea Tratatului (aşa-numit de “neagresiune”), dintre Germania şi URSS, când în anii 1938-’39 şi-au delimitat interesele celor două mari puteri. E ceea ce a existat între Hitler şi Stalin. Şi în urma acestei înţelegeri din 23 august 1939 au început aceste două procese: la 1 septembrie s-a declanşat cel de al Doilea Război Mondial, începând operaţiunile militare. Zilele acestea, la postul de radio „Svoboda”, un mare istoric moscovit a spus: „A fost un act nedrept de ocupaţie a Basarabiei de către Uniunea Sovietică. Şi s-au produs fapte dintre cele mai îngrozitoare: asasinate în masă, deportări, schingiuiri, distrugeri de destine omeneşti, urmate, după cel de-al Doilea Război Mondial, de deportări în masă, foamete organizată ş.a.m.d.”.
Ion Jarcuţchi, după ce a apreciat că tema respectivă este demult elucidată şi confirmată de lucrările ştiinţifice ale unor reprezentanţi ai AŞM, a întrebat: „Ce înseamnă eliberare? Cum poţi să-l eliberezi pe un om de mamă, de tată, de frate, de soră? Nu înţeleg. Se vehiculează foarte mult că românii băteau. Genialul poet Grigore Vieru le-a spus-o o dată pentru totdeauna la toţi: „De ce ţii minte palma jandarmului şi nu ţii minte Siberia?” Jandarmii, după cum mi-a spus tata, îi băteau pe cei răi: putorile, tâlharii…Dar pe cine pedepseau tovarăşii din ’40? Preoţimea, toţi primarii, intelectualii, toţi cei care ştiau carte, cunoşteau istoria erau exilaţi ş.a.m.d.”
Demir Dragnev a concluzionat: „Ceea ce vorbim la şedinţa de astăzi există în documentele de bază pe care se sprijină statul R. Moldova”. În ce priveşte Rusia, distinsul academician a demonstrat că ea n-a avut nici un drept la acest teritoriu. „În Basarabia locuia acelaşi popor, indiferent dacă regional se numea altfel, cu aceleaşi obiceiuri, cu aceeaşi istorie, cu aceleaşi tradiţii. Deci nu trebuia ca acest popor să fie eliberat de el însuşi!” – a mai insistat D. Dragnev.
În urma expunerii acestor opinii şi argumente ştiinţifice, Decretul Preşedintelui Mihai Ghimpu a fost susţinut în unanimitate.
Nina JOSU
Sursa: http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=3&id=2062&zidc=4 |