La şedinţa de astăzi a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM au fost confirmaţi patru directori de institute academice, care iniţial au trecut prin două etape ale concursului respectiv. Mai întâi, candidaţii la această funcţie înaltă şi-au prezentat programele de activitate pentru următorii patru ani la adunările colectivelor institutelor de cercetări, pe marginea cărora au avut loc dezbateri. La cea de-a două etapă – adunarea Secţiilor de Ştiinţe ale AŞM – candidaţii şi-au prezentat din nou programele ce-au fost discutate, au răspuns la numeroase întrebări, apoi, în mod secret, au avut loc alegerile propriu-zise.
Astfel, după confirmare, directori de institute cu actele în regulă au devenit: dr. hab. Vasile Bahnaru – la Institutul de Filologie al AŞM, dr. hab. Victor Moraru, – la Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM, dr. hab. Anatolie Sidorenco – la Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu” al AŞM, dr. hab. Vasile Alcaz – la Institutul de Geologie şi Seismologie al AŞM. Trei directori din cei nominalizaţi au executat interimatul o perioadă de mai mult timp în instituţiile respective, iar profesorul universitar Victor Moraru a venit la Academia de Ştiinţe de la ULIM.
În prezent a derulat procedura de alegere a directorilor Institutului Patrimoniului Cultural şi Institutului de Istorie, Stat şi Drept ale AŞM.
Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM
|