La 21 aprilie 2010, Ministerul Educaţiei din Republica Moldova a lansat pentru dezbateri publice proiectul Codului educaţiei (în continuare - CE), prin care se doreşte modernizarea sistemului naţional de educaţie şi racordarea acestuia la dimensiunea europeană, conform prevederilor Declaraţiei de la Bologna din 19 iunie 1999, la care ţara noastră a aderat în anul 2005.
Această intenţie este una firească şi salutară, or, mai multe prevederi ale Legii învăţământului, adoptată în 1995, nu mai corespund cerinţelor zilei şi proiectului naţional de integrare în Uniunea Europeană.
Un loc important în proiectul CE este rezervat învăţământului şi cercetării ştiinţifice. În linii mari, se reconfirmă sistemul actual de organizare a studiilor prin doctorat în instituţiile de învăţământ superior şi în instituţiile din sfera de cercetare, studiile de doctorat fiind evidenţiate într-un ciclu separat.
Totodată, experienţa nefericită prin care a trecut Republica Moldova din 1999 încoace demonstrează, însă, că „în numele integrării europene” s-au comis multe greşeli extrem de păguboase pentru acest stat şi multe derapaje anticonstituţionale, toate acestea fiind posibile din cauza a câtorva metehne cu specific autohton: interpretarea eronată a ideii de reforme europene, ingerinţa cazonă a politicienilor în domeniile de specialitate şi mentalitatea păguboasă – „distrugem tot, pentru că istoria începe cu noi!”.
Cu regret, autorii CE nu ţin cont nici de realităţile din Republica Moldova (stat fără resurse naturale, cu un exod masiv de creiere, mai cu seamă de pedagogi şi intelectuali de la ţară) şi nici de cele globale, or, după criza economică mondială lumea s-a schimbat esenţial şi comunitatea internaţională este în căutare de un nou sistem de relaţii comercial-economice, care domină lumea. Anume aceste circumstanţe au determinat Uniunea Europeană să declare drept prioritate strategică – edificarea unei societăţi şi unei economii bazate pe cunoaştere, un proces complex care se va fundamenta pe realizările ştiinţei şi inovării. Republica Moldova are în acest sens un mare avantaj, faptul că savanţii autohtoni au fost vizionari şi au pornit pe această cale nebătătorită încă în anul 2004, odată cu adoptarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare. Dar iată că la această etapă istorică, când oamenii de ştiinţă din Moldova încep să se bucure de succesele reformelor de circa şase ani, fiind pe ultima sută de metri în negocierile cu Uniunea Europeană, privind integrarea savanţilor moldoveni în comunitatea ştiinţifică (vom fi primul stat din CSI), se crează impedimente nejustificate în avansarea ştiinţei autohtone pe coordonate europene.
Articolul 1 al proiectului CE anunţă că „scopul CE constă în asigurarea cadrului juridic de proiectare, organizare, funcţionare şi dezvoltare a sistemului de educaţie din Republica Moldova”, dar în realitate vizează nu doar învăţământul, ci şi cercetarea ştiinţifică, dublând astfel prevederile Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, la care, din motive inexplicabile, nu se face nicio trimitere, deşi este un act juridic în vigoare. Experţii AŞM au atenţionat autorii CE că ignorarea prevederilor Codului cu privire la ştiinţă şi inovare este anticonstituţională, dat fiind faptul că Legea cu privire la actele legislative nr. 780 din 27.12.2001 stipulează clar: „Actul legislativ trebuie să corespundă dispoziţiilor constituţionale şi să fie în concordanţă cu cadrul juridic existent, cu sistemul de codificare şi unificare a legislaţiei”, iar „La elaborarea, adoptarea şi aplicarea actului legislativ se respectă principiile: a) oportunităţii, coerenţei, consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente; b) consecutivităţii, stabilităţii şi predictibilităţii normelor juridice; c) transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii”. Cu părere de rău, această observaţie a savanţilor nu a fost luată în considerare, precum nu s-a ţinut cont nici de propunerile concrete ale AŞM inspirate din legislaţia în domeniul educaţiei din România şi Franţa.
În urma lecturii, observăm în proiectul CE mai multe inconsecvenţe, confuzii, stipulări, prevederi etc., rostul cărora este mai mult decât discutabil, dar şi inexplicabile de pe poziţiile logicii elementare. Este evident că proiectul elaborat urmăreşte divizarea comunităţii ştiinţifice şi finanţarea separată a activităţii de cercetare (ca pe vremea sovietică!), care contravine prevederilor Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova.
Conform art. 25, pt.7 al CE se propune crearea unei structuri paralele, prin care „Funcţiile de promovare a politicilor de cercetare, inovare şi transfer tehnologic la nivel naţional, de management general al cercetării sunt exercitate de Agenţia Naţională pentru Cercetare, Inovare şi Transfer Tehnologic, instituită prin hotărâre de Guvern”, în timp ce art. 71, pt.1 al Codului cu privire la ştiinţă şi inovare stipulează clar că „Academia de Ştiinţe, unica instituţie publică de interes naţional în sfera ştiinţei şi inovării, este coordonator plenipotenţiar al activităţii ştiinţifice şi de inovare, cel mai înalt for ştiinţific al ţării”, iar art. 72, pt.2 consolidează această prevedere: “Academiei de Ştiinţe i se deleagă competenţele Guvernului în sfera cercetării-dezvoltării, precum şi rolul de coordonator în promovarea inovaţiilor şi transferului tehnologic”.
Menţionăm în context că factorii de decizie ai Uniunii Europene au condiţionat şi acceptat participarea Republicii Moldova la Programul cadru Seventh Framework Programme (FP 7), implicit accesul la fondurile europene pentru activităţi de cercetare, anume datorită concentrării şi coordonării ştiinţei de către o singură autoritate. Dublarea atribuţiilor în cazul de faţă nu sporeşte eficienţa factorilor implicaţi în cercetare, ci dimpotrivă distorsionează eforturile acestora. Mai mult decât atât, raţiunea de a crea o structură paralelă – Agenţia de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Cercetare – în locul Consiliului Naţional pentru Atestare şi Acreditare este una mai mult decât stranie. Pretinsa „autonomie” a ştiinţei universitare nu are nimic în comun cu adevăratele intenţii ale autorilor proiectului CE. „Reformarea” ştiinţei după un asemenea criteriu nu ar aduce beneficii nici ştiinţei academice, nici ştiinţei universitare şi nici celei de ramură. Urmare a implementării Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, rezultatele obţinute după anul 2006 sunt mai mult decât încurajatoare, fapt care se datorează anume integrării celor trei segmente sus-numite ale cercetării ştiinţifice. Prejudecăţile, potrivit cărora performanţa modelului vest-european de organizare a ştiinţei se datorează concentrării acesteia în universităţi, denotă faptul că cei ce vehiculează astfel de idei nu cunosc cum stau lucrurile în realitate.
În Occident, principalele activităţi de cercetare ştiinţifică nu se desfăşoară în universităţi, ci în „centrele ştiinţifice federale” sau „corporaţii de cercetare ştiinţifică”, de exemplu: Max-Planck Institut für Quantenoptik din Germania, Centre National de la Recherche Scientifique din Franţa, Instituto Nazionale di Fisica Nucleare din Italia, Foundation for Research and Technology din Grecia, Science and Technology Facilities Council din Marea Britanie, Institute of Physics of the ASCR din Cehia, Research Institute for Solid State Physics and Optics din Ungaria, Kansai Photon Institute din Japonia etc. Este ştiut că în Statele Unite ale Americii, din cele circa 2500 de universităţi doar fiecare a zecea instituţie de învăţământ superior desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică.
Încă un exemplu grăitor din punctul de vedere al organizării ştiinţei îl oferă o altă ţară cu potenţial de cercetare impresionant – Japonia care, în ultimul timp, renunţă să aplice în continuare modelul universitar de cercetare, creând structuri de cercetare similare celor academice din spaţiul est-european. Colaborarea dintre instituţiile academice şi cele universitare din Republica Moldova se află în relaţii de bună convieţuire, în special în ultimii ani, astfel că o bună parte a cercetătorilor din mediul academic activează cu succes la facultăţi şi invers. Important este ca şi unii, şi alţii să aibă vocaţie şi dorinţă de a se manifesta atât în domeniul ştiinţific, cât şi în cel didactic. O astfel de colaborare este reciproc avantajoasă.
Actualmente, sistemul de organizare a învăţământului universitar nu permite personalului didactic să se manifeste plenar în plan ştiinţific din mai multe motive, unul dintre care fiind şarja didactică supraîncărcată, care variază între 680-850 de ore pe an – incomparabil cu media de 4 ore pe săptămână (!) în universităţile vest-europene (4 ore × 30 de săptămâni = 120 de ore anual).
La fel de exagerată se prezintă şi atribuirea prin lege Ministerului Educaţiei a unor prerogative necaracteristice acestei structuri guvernamentale, precum ar fi prevederea stipulată în art. 105, pt.7, prin care „Creaţia artistică în învăţământul superior se echivalează în plan funcţional cu cercetarea ştiinţifică şi se reglementează printr-un regulament special, aprobat de Ministerul Educaţiei”. Un alt exemplu în acest sens îl constituie prevederea formulată în art.108, pt.1 (b, c), „conducerea activităţilor didactico-artistice sau sportive” şi „montarea spectacolelor” este echivalată cu activitatea ştiinţifico-didactică. Constatăm şi unele regretabile confuzii terminologice, autorii proiectului CE confundând gradul ştiinţific cu cel de titlu ştiinţific (a se vedea art. 87, pt. 14, 18). Regretabile sunt şi greşelile grave de limbă română, stilul alambicat şi lipsit de claritate, care va da multă bătaie de cap, în special judecătorilor, dar la aceste aspecte se vor referi în curând lingviştii de la AŞM.
Ca o dublare evidentă şi inutilă a prerogativelor Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM se prezintă şi prevederea art. 25, pt. 7 a CE de a crea „Agenţia Naţională pentru Cercetare, Inovare şi Transfer Tehnologic, instituită prin hotărâre de Guvern” cu împuterniciri practic identice. De asemenea, considerăm nereuşită prevederea inclusă în art. 87, pt. 15, prin care diplomele de doctor în ştiinţe urmează să fie eliberate „de instituţia în care doctorandul a efectuat studiile superioare de doctorat”. Ca rezultat, această situaţie ar putea genera tentaţii nedorite şi abuzuri în administrarea procesului de pregătire şi consacrare ştiinţifică.
Desigur, practica altor ţări prevede susţinerea publică a tezelor de doctorat în universităţi, dar confirmarea şi eliberarea diplomelor ţine de competenţa organelor de autoritate specială – Consilii de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor, Comisii de Atestare a Gradelor Ştiinţifice ş.a. În R. Moldova, această prerogativă aparţine Comisiei Naţionale pentru Acreditare şi Atestare a cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice, care funcţionează în baza Regulamentului atestării cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice de înaltă calificare, expus în anexa nr.3 a Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, instituţia în cauză demonstrând pe parcursul existenţei sale probitate şi înalt profesionalism.
Cu toate intenţiile bune ale autorilor Codului educaţiei, opinăm că multe din prevederile acestuia (unele dintre ele au fost expuse pe parcurs) intră în dezacord cu sistemul existent de gestionare a ştiinţei. Susţinând intenţiile de reformare a sistemului de educaţie din R. Moldova, lansăm, totodată, un semnal de alarmă privind posibilele consecinţe negative în cazul adoptării CE în varianta propusă. Suntem convinşi că orice proiect de lege, pentru a fi eficient şi util, trebuie să propună modele de dezvoltare pentru societate. Or, documentul lansat pentru dezbateri publice, deşi, la prima vedere, preconizează un astfel de obiectiv, în realitate încurajează demolarea unui sistem de organizare a cercetării ştiinţifice, legiferat prin Codul cu privire la ştiinţă şi inovare, care şi-a demonstrat viabilitatea.
Considerăm că acest proiect al CE trebuie modificat substanţial, ajustat la prevederile legale în vigoare în urma unei colaborări de bună credinţă şi fără ingerinţa politicului dintre Ministerul Educaţiei şi Academia de Ştiinţe a Moldovei. Avem cu toţii obligaţia morală şi civică de a contribui prin capacităţile noastre intelectuale la edificarea spaţiului european al cercetării, consolidând cu eforturi comune o Europă bazată pe cunoaştere.
dr. hab. Mariana Şlapac
dr. Victor Ghilaş
|