Masa Rotundă: ”9 Mai - Ziua Europei”

2010-05-11
 

La 12 mai 2010, începând cu ora 10:00, în Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1, et. 2) va avea loc Masa Rotundă cu genericul „9 Mai – Ziua Europei”, eveniment organizat de Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice (IIEŞP) al AŞM.

La manifestare participă cercetători ştiinţifici din cadrul institutelor AŞM, profesori universitari din instituţiile de învăţământ universitar, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi societăţii civile.

În cadrul şedinţei vor fi puse în discuţie probleme legate de procesele de integrare europeană a Republicii Moldova, rolul partidelor politice în elaborarea şi promovarea laborioasă a opţiunii europene a Republicii Moldova, oportunităţile constituirii unui parteneriat strategic între Republica Moldova şi Consiliul Europei, cât şi identificarea căilor de apropiere a societăţii din Republica Moldova de valorile şi cultura Uniunii Europene.

Evenimentul va fi deschis de către dr., conf. univ. Victor Ţvircun, director al IIEŞP al AŞM.
Un cuvânt de salut la întrunire va rosti dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al AŞM.

Moderator - dr., conf. univ. Ludmila Cojocari, vicedirector al IIEŞP al AŞM.

Programul Mesei Rotunde include prezentarea comunicărilor ştiinţifice:
„Oportunităţi de apropiere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”,
Victor Juc, dr., cercetător ştiinţific coordonator al IIEŞP al AŞM;

„Modalităţi de conlucrare a elitelor politice moldoveneşti din perspectiva integrării europene”,
Pantelimon Varzari
, dr., şef-sector al IIEŞP al AŞM;

„Republica Moldova şi Consiliul Europei: oportunităţi ale unui parteneriat strategic”,
Artur Cozma,
dr., cercetător ştiinţific coordonator al IIEŞP al AŞM;

„Europa cunoaşterii – perspective pentru Republica Moldova”,
Sergiu Porcescu
, drd., DIECI al AŞM.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37