La 23 aprilie 2010, începând cu ora 10:00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1) va avea loc masa rotundă dedicată aniversării a 20-a de la instituirea Tricolorului – drapel şi simbol naţional al Republicii Moldova.
Evenimentul este organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, în colaborare cu Comisia Naţională de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, Societatea de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore” şi face parte din Planul de acţiuni propus de Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Comisia Naţională de Heraldică în vederea celebrării aniversărilor ce vizează simbolica oficială a Republicii Moldova.
Printre invitaţii la eveniment se numără savanţi-istorici care au participat la procesul de studiere şi legiferare a Drapelului şi Stemei de Stat ale Republicii Moldova.
Întrunirea se va desfăşura în ambianţa expoziţiei de replici de drapele istorice din colecţia personală a lui Petru Costin.
De menţionat că, la 27 aprilie 2010, ora 10:00, în Sala Aurie a AŞM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1) va avea loc o Conferinţă ştiinţifică dedicată aniversării a 20-a de la adoptarea Tricolorului. Evenimentul este organizat de Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, Asociaţia Istoricilor din Moldova şi Asociaţia „Parlamentul-90”.
Amintim că Tricolorul a devenit Drapel de Stat prin Legea nr. 5-XII din 27 aprilie 1990.
De asemenea, Asociaţia „Parlamentul-90” a înaintat actualului Legislativ propunerea ca, din 2010, ziua de 27 aprilie să devină sărbătoare naţională, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Tricolorului ca Drapel de Stat al Republicii Moldova.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37 |