În scopul stimulării şi motivării elevilor talentaţi, care doresc să îmbrăţişeze o carieră ştiinţifică, să-şi dezvolte spiritul creator şi gândirea liberă, să-şi descătuşeze imaginaţia, academicianul Gheorghe Duca, doctor habilitat în chimie, profesor universitar, fondator al Şcolii ştiinţifice Chimia Ecologică din Republica Moldova oferă, din propriul salariu, o bursă pentru cel mai inteligent şi mai ingenios elev din cadrul Liceului pentru copiii dotaţi al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Învingătorul va fi desemnat în urma unui concurs de eseuri, lansat astăzi de acad. Gheorghe Duca, cu tema „O privire din viitor asupra Liceului AŞM”. Pot participa elevii din clasele a X-XII-ea. Volumul eseului va fi minim 5 pagini. Data limită pentru depunerea eseurilor – 3 mai 2010.
Bursa pentru învingătorul acestui concurs va fi acordată lunar în perioada aprilie-iunie 2010.
Pornind de la misiunea instituţiei: „Liceul - promotor al valorilor umane, creează condiţii pentru formarea unui elev cult, inteligent, creativ, capabil să se adapteze la orice situaţie, pregătit pentru condiţii de schimbare de tip inovator”, elevilor Liceului AŞM li s-a oferit o posibilitate în plus să-şi expună viziunea proprie asupra perspectivei acestei instituţii şi a absolvenţilor ei, în condiţiile mentalităţii specifice din Republicii Moldova.
Bursa „acad. Gheorghe Duca” va fi acordată şi în anul de învăţământ 2010-2011 tânărului care va demonstra cele mai mari performanţe în domeniul chimiei.
Centrul Media al AŞM
|