„N-am avut şi nu avem o altă limbă decât cea română” este inscripţionat pe placa comemorativă dedicată academicianului Silviu Berejan, renumit lingvist şi om de cultură, dezvelirea căreia a avut loc ieri, 13 aprilie, la care a participat colegi, oficialităţi, discipoli, prieteni. Placa a fost instalată pe faţada casei unde a locuit timp de patru decenii ilustrul savant. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Filologie al AŞM, acţiune susţinută şi de către Academia Română.
„Asistăm la dezvelirea unei plăci care ne va aduce aminte totdeauna de cel care a fost, de fapt, pilonul renaşterii naţionale, de el s-a ţinut ca pe un Anteu adevărat zidăria limbii române în acea perioadă”, a menţionat acad. Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, caracterizându-l drept un om de excepţie, pentru că „acolo unde apărea el, atmosfera se încălzea, se lumina, locul se sfinţea”.
Prezent la eveniment, acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM a remarcat buna şi frumoasa tradiţie a Academiei de Ştiinţe de a comemora personalităţile noastre, îndeosebi, marele lingvist Silviu Berejan. Referindu-se la personalitatea savantului, ca fiind un reprezentant de elită al ştiinţei lingvistice, Domnia sa a subliniat că academicianul Silviu Berejan „a fost cel care a încercat şi a reuşit să promoveze adevărul ştiinţific despre limba română şi valorile naţionale”, rămânând pentru noi un nume de neuitat şi un Om de mare valoare.
Cuvintele de înaltă apreciere evocate, amintirile frumoase şi calde au făcut dovada faptului că academicianul Silviu Berejan a marcat traseul mai multor discipoli. În context, doctorul în filologie, Constantin Tănase, ziarist, unul din discipoli, a menţionat că atunci „când e vorba de Berejan, de regulă, se evocă figura unui mare savant, a unui om de mare curaj ştiinţific care a contribuit decisiv la restabilirea adevărului ştiinţific şi istoric privind limba română şi grafia latină”. Publicistul, însă, a cunoscut şi o altă dimensiune a Domniei sale – cea de dascăl, de tată, de protector.
„A fost un luptător neînfricat pentru valorile naţionale, care, în timpuri foarte grele a optat pentru revenirea limbii române la grafia ei firească, cea latină. Pentru aceasta trebuie să-i aducem omagiul care i se cuvine”, a spus viceprimarul Nistor Grozavu.
Doctorul habilitat în filologie Anatol Eremia a ţinut să remarce că deşi „s-a dus în îndepărtatul ţinut, depărtatul nu ne desparte”. Şi asta pentru că academicianul Silviu Berejan a lăsat o impresionantă moştenire lingvistică şi culturală, de tradiţii populare, de civilizaţie românească. „Nu mai este printre noi Silviu Berejan, viaţa se scurge, anii de om se scurg, dar pe pământ rămân faptele omului”, a spus filologul, exprimând certitudinea că savantul Silviu Berejan va rămâne în amintirea intelectualilor prin studiile care le-a scris şi le-a publicat, prin manualele pentru elevi, universitari, prin dicţionare, prin tot ce a făcut acest Om, acest Domn al spiritualităţii noastre.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM, tel. 27-23-37 |